Ministerul Afacerilor Externe din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziţia oficială a Belgiei în ceea ce priveşte aderarea României la zona de liberă circulaţie, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, după ce secretarul de stat belgian pentru migraţie şi azil, Nicole de Moor, a părut să condiţioneze extinderea viitoare a Schengen de reformarea sistemului, scrie Agerpres.

"Au fost contacte succesive între România şi Belgia şi, din toate acele contacte, ni s-au dat garanţii ferme că acest stat sprijină ţara noastră. Sper să fie doar o poziţie personală, însă trebuie să clarificăm rapid acest lucru şi trebuie să clarificăm poziţiile tuturor statelor membre în perspectiva unui eventual vot privind aderarea României la spaţiul Schengen", a declarat Negrescu pe marginea reuniunii de marţi a miniştrilor de interne ai UE.

El a precizat că, la reuniunea de marţi din cadrul Consiliului JAI, au existat "state care au dorit să ia cuvântul pentru a sprijini România, preşedinţia spaniolă, Germania, Franţa, partenerii noştri tradiţionali au fost vocali în această privinţă, însă nu am avut opiniile tuturor statelor membre".

El şi-a exprimat speranţa că România va reuşi cât mai curând posibil să afle poziţia curentă a tuturor statelor membre "pentru că nu putem să avem un consiliu extraordinar sau o decizie până la finalul anului fără să avem garanţii".

"Eu sper să evităm dezastrul de anul trecut şi surpriza pe care am avut-o, când, se pare că de nicăieri, Austria a decis să se opună extinderii zonei de liberă circulaţie. Anul acesta trebuie să avem o altă abordare şi aici salut poziţia premierului României, Marcel Ciolacu, care a cerut explicit miniştrilor responsabili, ministrul de externe şi ministrul de interne, să verifice toate aceste informaţii până la ultimul detaliu", a mai spus Negrescu.

Întrebată marţi, în mod explicit, dacă în opinia ei nu este momentul pentru extinderea spaţiului Schengen, Nicole de Moor a răspuns: "Bineînţeles, discutăm despre extinderea Schengen în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul însuşi, iar Europa trebuie şi ea să fie pregătită".

Belgia, poziție nuanțată cu privire la extinderea spațiului Schengen

Nicole de Moor, secretar de stat pentru migraţie şi azil în guvernul Belgiei, a declarat în data de 5 decembrie, la sosirea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne că există discuţii despre extinderea spaţiului Schengen în viitor, dar că mai întâi sistemul însuşi trebuie reformat.

Secretarul de stat belgian a părut astfel să condiţioneze extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria de o reformare a sistemului, fapt îngrijorător în contextul în care Belgia va deţine preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2024.

"Cred că este important să reformăm nu numai sistemul de migraţie, ci şi sistemul Schengen şi avem un instrument important pentru negociere - Codul frontierelor Schengen - şi cred că trebuie să reformăm sistemul. Trebuie cu adevărat să preluăm controlul asupra migraţiei, cu frontiere mai puternice, să putem face diferenţa între cei care fug de război şi persecuţie şi au nevoie de protecţie în UE şi cei care nu se află în această situaţie şi nu au dreptul de a intra în UE în acest mod", a spus Nicole de Moor.

De asemenea, ea pledat pentru mai multă solidaritate între statele UE, referindu-se la gestionarea migraţiei.

"Am negociat foarte intens în ultimele săptămâni şi bineînţeles Belgia susţine preşedinţia spaniolă în a ajunge la un acord cât de curând posibil (asupra Pactului privind migraţia şi azilul - n.r.). Am discutat cu mulţi eurodeputaţi şi am simţit că există un sentiment de urgenţă, toată lumea ştie cât de important este acest elan, am trecut prin negocieri lungi, un maraton, şi trebuie să finalizăm acest proiect", a mai spus secretarul de stat belgian pentru migraţie.

Întrebată în mod concret dacă în opinia ei nu este momentul pentru extinderea spaţiului Schengen, ea a răspuns: "Bineînţeles, discutăm despre extinderea Schengen în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul însuşi, iar Europa trebuie şi ea să fie pregătită".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri