Ministerul francez al apărării a comandat încă 42 de avioane de vânătoare multirol Rafale, a anunţat ministrul Sebastien Lecornu printr-un mesaj preluat de AFP din reţeaua X, conform Agerpres.

Comanda în valoare de peste cinci miliarde de dolari era prevăzută de mai multă vreme şi inclusă în bugetul pe 2023. Livrările vor avea loc din 2027 până în 2032.

De la începutul programului Rafale, Franţa a cumpărat, cu tot cu acest lot, 234 de astfel de avioane produse de Dassault Aviation. Contractul se referă la 30 de aeronave pentru "tranşa a 5-a" de echipare a forţelor armate franceze şi 12 care vor înlocui avioane Rafale trimise în 2021 Croaţiei.

Lecornu a adăugat că este vorba de "prima comandă majoră finanţată prin LPM (legea programării militare - n. red.)", care "ilustrează excelenţa industrială franceză şi contribuie la peste 7000 de locuri de muncă în peste 400 de firme din Franţa".

Directorul general al Dassault Aviation, Eric Trappier, consideră că Rafale contribuie la "suveranitatea industrială militară a Franţei", care "constituie o excepţie în Europa" şi "asigură superioritatea aviaţiei noastre de luptă". "Este şi un atu de influenţă diplomatică şi de putere economică prin export", a declarat el conform unui comunicat.

Avioanele Rafale pot executa misiuni de apărare aeriană, recunoaştere sau bombardament, iar în versiunea pentru marina militară pot decola de pe portavioane; totodată, asigură descurajarea nucleară franceză.

Sursa foto: VanderWolf Images / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri