Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), a fost comis de "islamişti radicali" care, potrivit acestuia, au încercat să fugă în Ucraina, relatează AFP şi dpa, conform Agerpres.

"Ştim că (această) crimă a fost comisă de islamişti radicali cu o ideologie împotriva căreia lumea islamică încearcă să lupte de secole", a declarat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, menţionând această legătură pentru prima dată, la trei zile după ce Statul Islamic a revendicat atacul.

"Ştim cine a comis această atrocitate împotriva Rusiei şi a poporului său. Ceea ce ne interesează este sponsorul", a adăugat el. Liderul de la Kremlin a repetat apoi că atacatorii, după atentatul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, au încercat să fugă către teritoriul ucrainean înainte de a fi arestaţi.

"Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriştii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aştepta acolo? Cei care sprijină regimul de la Kiev nu vor să fie complici ai terorii şi susţinători ai terorismului, însă apar multe întrebări", a mai spus preşedintele rus.

La sfârşitul săptămânii trecute, Putin şi serviciile de securitate ruse (FSB) nu au menţionat implicarea jihadistă, evocând în schimb o pistă ucraineană, acuzaţie negată cu fermitate de Kiev şi Occident. Luni seara, Putin a sugerat totuşi, încă o dată, că atacul ar putea avea o legătura cu Kievul şi susţinătorii săi.

"Imediat, se pune întrebarea, cine beneficiază de pe urma acestui (atac)? Această atrocitate poate fi un nou episod din seria încercărilor care, după 2014, luptă împotriva ţării noastre prin intermediul regimului neonazist de la Kiev", a mai spus el. "Naziştii, se ştie, nu au evitat niciodată să folosească cele mai murdare şi mai inumane metode pentru a-şi atinge obiectivele", a mai spus Putin.

Statele Unite au denunțat „fumigenele” Rusiei care au urmat atacului de la Moscova

"Nu există nicio legătură cu Ucraina... Este doar o nouă propagandă a Kremlinului", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate în cadrul unui briefing. Atât Ucraina, cât şi aliaţii săi occidentali insistă să nege implicarea Kievului în atentatul de la Moscova, sugerând Rusiei ca, în loc să caute piste false, ar trebui să acorde mai multă atenţie problemelor sale reale şi să lupte împotriva radicalizării şi terorismului în propria ţară, notează EFE.

Ar fi "stupid" ca cineva care tocmai a comis un masacru să încerce să evadeze în Ucraina, a declarat agenţiei spaniole de presă expertul militar ucrainean Oleksandr Kovalenko, de la Grupul de Rezistenţă Informaţională, un think tank din Kiev.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la 19 ore după atac, că presupuşii autori ai atentatului, revendicat de Statul Islamic şi soldat cu cel puţin 137 de morţi, plănuiau să treacă printr-o "fereastră pregătită" la graniţa ruso-ucraineană. "Frontiera este închisă şi puternic păzită de peste doi ani. Teroriştii ar fi trebuit să treacă, într-un fel sau altul, prin numeroasele filtre ale poliţiei ruse, ale Gărzii Naţionale ruse şi ale serviciilor de securitate ruseşti", a explicat expertul ucrainean.

De-a lungul frontierei, în regiunile ruse Briansk, Kursk şi Belgorod, sunt concentrate de asemenea grupuri mari ale armatei ruse, în timp ce "lupte grele" continuă împotriva incursiunilor combatanţilor ruşi anti-Putin susţinuţi de Ucraina, a subliniat Kovalenko. Expertul militar de la Kiev consideră că afirmaţiile Rusiei privind o posibilă implicare ucraineană reprezintă o încercare de a "demoniza" Ucraina atât în Rusia, cât şi în Occident. "Rusia încearcă să eticheteze Ucraina drept o ţară teroristă şi astfel să-i determine pe aliaţii acesteia din Occident să-şi diminueze sprijinul", a subliniat el.

Aliaţii Ucrainei şi analiştii străini sunt de acord în evaluarea lor că Ucraina nu are nimic de-a face cu atacul, notează EFE. Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul în SUA, consideră că Statul Islamic este "cel mai probabil responsabil" de acest atac, în pofida eforturilor continue ale Kremlinului de a "lega în mod nefondat Ucraina" de atentat.

"Nu există nicio dovadă că Ucraina ar avea vreo legătură cu acest atac şi solicităm autorităţilor ruse să nu folosească atacul terorist de la Moscova ca pretext pentru o escaladare a agresiunii ilegale împotriva Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe, Peter Stano.

Ar fi "cinic şi contraproductiv pentru Rusia şi cetăţenii săi" dacă Rusia ar reveni la "instrumentalizarea" atentatului, a avertizat la rândul său luni preşedintele francez Emmanuel Macron.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri