ANALIZĂ | Liderii europeni în 2024. Iohannis, Macron și Scholz, la capitolul „scufundați”

Potrivit celor de la Euronews, în 2024 s-au creat multe valuri puternice în mediul politic european, iar unii au reușit să se urce pe aceste valuri, în timp ce alții s-au scufundat.

„Alegerile de la Paris la București, un război în desfășurare, o economie care continuă să dezamăgească și o victorie șocantă a lui Donald Trump în alegerile din SUA provoacă o durere de cap politică extinsă”, scriu analiștii Euronews.

Unii politicieni europeni au reușit să profite de context și să-și exercite influență asupra mașinăriei de la Bruxelles, în timp ce alții au fost lăsați să se frământe.

Euronews a ales câștigătorii și învinșii dintr-un an tulbure pe multe planuri, în special cel politic.

Câștigătorii anului 2024

La capitolul câștigători sunt trecuți Donald Tusk, premierul Poloniei, Pedro Sanchez premierul Spaniei, Mario Draghi și Enrico Letta, ambii foști premieri italieni.

Donald Tusk – Revenirea Poloniei la modă

(Sursa foto: Shutterstock)

Polonia, copil cu probleme al UE de mult timp, a revenit la modă sub conducerea lui Donald Tusk.

Un membru de frunte al Partidului Popular European din care face parte și președintele Comisiei Ursula von der Leyen, Tusk este un apropiat aliniat al Bruxellesului în problema cheie a Ucrainei.

El s-a angajat, de asemenea, să îndrepte situația în țară după ce Partidul Lege și Justiție a tras un semnal de alarmă în UE în legătură cu reformele sale judiciare.

Nu este complet imun la tensiunile interne: rivalii săi de dreapta au căzut în sondaje de când au fost scoși de la putere în decembrie 2023, dar încă îl țin pe călcâie.

În ciuda acestei amenințări electorale, sau poate din cauza ei, el a reușit să exercite o influență semnificativă la Bruxelles.

Una dintre primele acțiuni ale noii Comisii, la doar câteva zile după preluarea mandatului, a fost să dea undă verde planului controversat al lui Tusk de a suspenda regulile de azil și de a permite efectiv respingerea migranților.

Pedro Sánchez - Influencer la Bruxelles

(Sursa foto: Shutterstock)

Deși din cealaltă parte a spectrului politic, prim-ministru al Spaniei, alături de Tusk, arată ca unul dintre cei mai stabili lideri centriști ai Europei.

Deși alegătorii spanioli au transmis un mesaj că ar dori o schimbare în timpul alegerilor europarlamentare din iunie, echipa 20 de europarlamentari creată de Pedro Sanchez a rămas neschimbată în Parlamentul European.

În ciuda faptului că este la putere din 2018, delegația sa este încă una dintre cele mai mari forțe din influenta grupare socialistă a Parlamentului.

Astfel, Sanchez a reușit să exercite mai multă influența la Bruxelles. A reușit să-l „împingă” pe ministrul său de finanțe, Nadia Calviño, în fruntea Băncii Europeni de Investiții, a negociat și unul dintre cele mai căutate portofolii la Comisia Europeană: Teresa Ribera controlează acum atât politica antitrust a UE, cât și agenda climatică.

Mario Draghi și Enrico Letta – Au o amprentă tot mai mare

Acești doi foști prim-miniștri italieni ar putea să nu mai participe la Consiliul European, dar amprenta lor asupra activității de la Bruxelles nu va dispărea, amândoi având o istorie lungă în spate la fruntea Europei.

Anul acesta, ambii au emis rapoarte influente în care deplângeau creșterea economică împiedicată a europenilor, care este în urma SUA, solicitând acțiuni care au variat între crearea unui nou fond pentru subvenții până la retragere unor reglementări importante.

Mesajul lor a fost auzit și însușit în fișele de post ale fiecărui nou comisar european. Amenințarea dată de impunerea de noi taxe din partea noii administrații Trump în legătură cu importurile nu face altceva decât să întărească mesajul celor doi că UE trebuie să ia măsuri pentru a-și proteja economia.

Mari perdanți din 2024

Aici este inclus și președintele României, dar are o companie selectă: președintele francez Emmanuel Macron și Olaf Scholz, cancelarul german.

Emmanuel Macron - Pandemoniul de la Paris

(Sursa foto: Shutterstock)

2024 a fost un an de uitat pentru președintele francez Emmanuel Macron, unul care a culminat cu demiterea guvernului său și încercarea de instaurarea a unui nou guvern în ultimele zile ale anului.

La alegerile europarlamentare din iunie i-a văzut pe rivalii săi de extremă dreapta, obținând 30 din 81 de locuri. Alegerile parlamentare din Franța i-au dus și pierderea majorității sale centriste în Adunarea Națională.

O primă încercare de a forma un guvern, sub conducerea fostului comisar al UE de centru-dreapta Michel Barnier, s-a prăbușit în timp ce acesta încerca să caute un consens asupra bugetului pentru 2025.

Nu este clar că succesorul său, „macronistul” François Bayrou, se va descurca mai bine, deși Parisul este sub presiunea Bruxellesului pentru a reduce unul dintre cele mai mari deficite din zona euro.

„Văzut cândva printre cei mai puternici și mai pro-europeni lideri naționali, Macron pare acum să fie o rață șchiopătă”, mai notează Euronews.

Olaf Scholz – Departe de reușitele fostei sale „șefe”

(Sursa foto: Pixabay)

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei a preluat cârma celei mai importante economii europene în 2021, după o perioadă lungă de relativă stabilitate sub bagheta Angelei Merkel. În mandatul ei, Scholz a servit ca ministru de Finanțe.

Dar fracturile din cadrul coaliției sale, care cuprinde propriul său partid socialist, Verzi și FDP-ul liberal, s-au dovedit greu de gestionat, deseori ricoșând cu efecte la Bruxelles.

Germania a fost văzută în mod tradițional drept motorul care conduce UE înainte.

Însă întoarcerile repetate ale legilor UE, cauzate în principal de faptul că FDP-ul nu mai era un partener de încredere în probleme precum eliminarea treptată a mașinilor pe benzină și a altor probleme, i-au determinat pe unii să concluzioneze că cel mai mare membru al blocului comunitar nu mai era un partener de încredere.

Tensiunile interne au ieșit în prim-plan în noiembrie, când FDP s-a retras din guvern într-o dispută privind politica fiscală, forțându-l pe Scholz să convoace alegeri anticipate pentru februarie.

Președintele Germaniei chiar a dizolvat parlamentul, alegând și data noilor alegeri din Germania.

Klaus Iohannis – Un vid de putere

(Sursa foto: Shutterstock)

Cei de la Euronews nu folosește prea mult cuvinte pentru președintele României, dar îl descrie ca pe un vid de putere, încercând o obțină multe, dar obținând în schimb nimic.

Aceștia mai spus că problema cea mai mare a președintelui României nu este atât faptul că și-a atins limita de două mandate permise de legislația națională, cât lipsa de claritate cu privire la ceea ce urmează.

„Primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie a adus o victorie surpriză pentru naționalistul de extremă dreapta Călin Georgescu. Curtea Supremă a țării a anulat rezultatele, invocând amestecul străin și alegerile va trebui reluat, forțându-l pe Iohannis să emită asigurări cu privire la menținerea stabilității țării sale”, se mai arată în analiza Euronews.

Planurile de viitor ale lui Iohannis par la fel de tulburi și fără orizont. La un moment dat, a fost recomandat pentru o slujbă de top în UE, s-a propus și în fruntea NATO, dar a pierdut în fața lui Mark Rutte.

Lideri europeni de urmărit

Aici sunt incluși noul șef al NATO, cel care l-a „bătut” pe Iohannis, controversatul lider de la Budapesta, Victor Orban și premierul britanic Keir Starmer.

Mark Rutte

(Sursa foto: Shutterstock)

2024 a fost un an mixt pentru Mark Rutte. În iulie, liberalul a trebuit să demisioneze după 14 ani remarcabili ca prim-ministru olandez. Partidul său a intrat apoi într-o coaliție fragilă cu Partidul Libertății al lui Geert Wilders, încălcând tabuurile anterioare despre alianțele cu extrema dreaptă.

La scurt timp, a preluat frâiele la NATO: o numire onorantă, dar poate și un pocal otrăvit, în timp ce alianța militară transatlantică trece prin ape agitate de conflictele din Europa și Orientul Mijlociu.

NATO a fost consolidată cu noi membri Finlanda și Suedia, iar scopul său defensiv nu a fost, probabil, niciodată mai important, pe măsură ce Rusia se îndreaptă către o economie de război.

Există însă temerea că NATO ar putea fi slăbit tocmai prin prisma a ce va face cel mai mare membru al său, adică SUA, Donald Trump amenințând chiar că va retrage sprijinul militar pentru Alianță.

Viktor Orbán

(Sursa foto: Shutterstock)

Liderul Ungariei nu este placul celor de la Bruxelles. Preluând președinția UE, Orbán a creat agitație și și-a adus critici după ce a vizitat Moscova și Beijingul, pretinzând că reprezintă blocul comunitar.

Instanțele din Luxemburg l-au amendat cu 1 milion de euro pe zi pentru că nu a implementat legile privind azilul politic, apoi și-a pierdut cel mai puternic aliat după schimbarea guvernului de la Varșovia, iar, colac peste pupăză, pierde teren și la el acasă, sondajele indicându-l pe fostul aliat Péter Magyar ca suflându-i tot mai tare în ceafă. După mulți ani la cârma Ungariei, Orbán se vede „amenințat” de rivalii politici care vor să preia „tronul” de la Budapesta.

De cealaltă parte, Orbán a arătat că este o voce importantă în UE, exprimându-și dreptul de veto față de implicarea crescută a UE în legătură cu conflictul din Ucraina. Curajul său de a se vorbi împotriva acestei inițiative l-a lăsat cu mai puțini aliați, dar arată că Orbán este un lider european influent.

Keir Starmer

(Sursa foto: Shutterstock)

La alegerile din iulie, politicianul de centru-stânga a ieșit învingător în Marea Britanie, pe baza unei promisiuni de îmbunătățire a relațiilor economice și de securitate cu UE, un semn că britanicii se îndoiesc acum de cât de inspirat a fost Brexit-ul.

Premierul britanic are toate șansele să îmbunătățească relația Marii Britanii cu UE doar prin prisma faptului că legăturile sunt mai slaba ca niciodată, iar mai rău de atât nici nu prea se poate, așa că nu există loc decât de îmbunătățire, lucru pe care Starmer și-l dorește.

Pe măsură ce Europa se confruntă cu numeroasele sale provocări economice și de apărare, ideea unor legături mai strânse cu o putere nucleară și un partener comercial semnificativ ar trebui, teoretic, să rezoneze și la Bruxelles.

Totuși, Starmer a spus că asta nu înseamnă neapărat o revenire la piața unică a blocului, iar pașii pe care i-a luat până acum, inclusiv o întâlnire în octombrie cu Ursula von der Leyen, indică niște pași destul de timizi și precauți. Probabil că Starmer nu poate ignora încă votul britanicilor care au cerut ieșirea din UE.