Exista vulnerabilitati care pun in pericol buna functionare a societatii si o coruptie generalizata in domeniul achizitiilor publice, a declarat procurolul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, la bilantul institutiei, eveniment la care participa presedintele Klaus Iohannis si premierul Dacian Ciolos.

In anul 2015, au fost trimisi in judecata peste 1.250 de inculpati pentru fapte de coruptie la nivel inalt si mediu, dar si de cinci ori mai multi ministri si parlamentari decat in 2013: un prim ministru, cinci ministri, 16 deputati si cinci senatori, in total ajungandu-se la peste 11.000 de dosare, conform Mediafax.

'Este cel mai mare numar de demnitari investigati de DNA intr-un an. Am instituit masuri asiguratorii de aproape jumatate de miliard de euro. Dosarele aflate in lucru ne arata, insa, ca nu am prins toti coruptii. Rezultatele noastre demonstreaza ca exista vulnerabilitati majore care pun in pericol buna functionare a societatii. Exista sectoare in domeniul achizitiilor publice in care coruptia este generalizata. De multe ori, atribuirea contractelor sau platile aferente contractelor sunt conditionate de primirea unor sume de bani mascate prin intelegeri frauduloase sau contracte fictive", a declarat Laura Codruta Kovesi, procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie.

Aceasta a mai afirmat ca in momentul de fata coruptia se reflecta in calitatea si pretul serviciilor de care beneficiaza romanii.

"Peste 100 de primari si presedinti de consilii judetene au fost trimisi in judecata. O treime din presedintii de consilii judetene ai Romaniei sunt trimisi in judecata. Cu siguranta este rezultatul unei modalitati netransparente de folosire a bugetului public. Cat timp planificarea unei achizitii publice nu va fi transparenta se va folosi bugetul pentru achizitii supraevaluate. In continuare se vor folosi banii cetatenilor pentru achizitii de aparatura medicala scumpa de la firme de apartament in timp ce spitalele nu pot asigura minime conditii pentru pacienti. Cat timp se poate decide discretionar ordinea efectuarii platilor, vor fi in continuare functionari care vor primi mita pentru a favoriza anumite firme", a mai declarat Laura Codruta Kovesi.

Bilantul institutiei arata ca activitatea judiciara a DNA s-a realizat de 33 de procurori care au avut peste 14.700 de participari in sedintele de judecata. Instantele au condamnat definitiv 970 de inculpati trimisi in judecata de DNA, iar institutia a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internationale catre autoritatile judiciare straine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri.

"In dosarele trimise in judecata banii dati mita au fost de 431 milioane euro. O suma comparabila cu bugetul prevazut pentru cofinantarea programului de autostrazi pentru anii 2016, 2017 si 2018", a anuntat procurorul sef al DNA la prezentarea bilantului institutiei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri