M-am tot uitat pe site-ul si pe Facebookul lui The Artist, insa nu am vazut mentionat pe undeva "gastronomie moleculara", sau "bucatarie moleculara", insa mi se pare evident ca Paul Oppenkamp, cheful si patronul olandez al lui The Artist, foloseste astfel de tehnici si combinatii de produse si ingrediente.

Si eu sunt un sustinator al folosirii stiintei si tehnologiei in bucatarie. Si daca se da prioritate gustului, si nu formei, adica prezentarii, cu atat mai bine.

Am fost la The Artist acum un an, la putin timp dupa ce s-au mutat in noua si frumoasa casa de pe Calea Victoriei. Nu era in intregime amenajata atunci, nici macar parterul, iar etajul deloc, asa ca le-am dat o nota mai mica la ambianta.

Acum am gasit totul terminat, foarte bine aranjat, un concept unitar, bine facut. Chiar daca nu-mi place cenusiul cu care a vopsit peretii, o culoare pe care vad ca Paul Oppenkamp o duce cu el oriunde (la fel era si in Centrul Vechi), le-am pus nota maxima, si pentru ca aveau flori naturale si colorate pe fiecare masa, ce iti mai luau putin ochii de pe griul lui Paul.

In spate se vede o gradina foarte mare, presupun ca e o terasa foarte interesanta si atractiva acolo vara. De sus, de la balcoane, Calea Victoriei se vede pana departe, o poza de carte postala.

Citeste si:
Review George Butunoiu: Cele mai bune restaurante frantuzesti
Review George Butunoiu: Cele...

Am luat meniurile de degustare ale lui Paul Oppenkamp, si la antreuri, si la felurile principale. Sunt cele din poze. Spre surprinderea noastra, felurile de baza au fost ceva mai bune decat antreurile. De obicei, in marea majoritate a cazurilor, se intampla invers in restaurante.

Mie, personal, nu-mi place defel metoda "spoon tasting", pornind chiar de la vizual, adica lingurile groase si grele ce se vad in poze. Si nu-mi place sa ma oblige sa le iau dintr-o inghititura, pe unele le-as fi disecat putin in farfurie, poate as fi mancat pe rand ce era acolo, insa nu prea poti umbla cu furculita si cu cutitul intr-o lingura. Si ma mai intreb, apoi, cum abordeaza aceasta provocare niste fapturi mai plapande si cu gura mult mai mica decat a noastra, barbatii. Nu prea mi le imaginez golind lingura dintr-o inghititura, insa nici din mai multe nu prea vad cum...

Serviciul a fost foarte bun la The Artist, ne-a placut mult de cei doi, un baiat si o fata, atenti, de o politete naturala, fara niciun efort, care se uitau in ochii nostri cand vorbeau cu noi si ne mai si zambeau. Ca sa nu mai spun ca ne-au luat hainele la garderoba chiar de la intrare...

Pranzul a tinut mult, mai mult de un ceas si jumatate, desi mai era o singura masa ocupata, in afara de noi. Nu stiu cum ar fi fost cu restaurantul plin.

Citeste si:
Cele mai bune restaurante din Bucuresti in 2018 - Premiile Restocracy
Cele mai bune restaurante din...

Preturile ni s-au parut chiar rezonabile la The Artist, cu mai putin de 400 de lei poti avea o masa intreaga in doi, ceea ce e bine, daca masori cu alte restaurante din Bucuresti.

The Artist e un restaurant perfect pentru cei foarte usor impresionabili, in special cand vine vorba despre prezentarea mancarii - si am vazut foarte multi dintre acestia, indeosebi prin partea femeiasca a speciei noastre. Eu ii doresc The Artistului lui Paul si Mihaelei Oppenkamp sa ii fie bine, chiar merita si avem nevoie si de astfel de restaurante, mai ales cu preturi rezonabile. Sper sa ajung mai des pe la ei. Oricum, cand vor deschide terasa voi merge, sunt tare curios...

Sursa foto: George Butunoiu

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Lifestyle »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Butunoiu: Te duci pentru ce vrei la Tancabesti, dar nu pentru mancare