În ritmul rapid pe care îl trăim azi, este mai important ca niciodată pentru companii să găsească modalități de a-și ajuta angajații să se relaxeze și să scape de stres. O modalitate excelentă de a face acest lucru este oferirea de sesiuni de yoga la locul de muncă.

Institutul Național de Sănătate Mintală estimează că angajatorii din SUA cheltuie 300 de miliarde de dolari pe an din cauza absenteismului, scăderii productivității, fluctuației angajaților și taxelor de asigurare. Această statistică financiară uluitoare ne conduce la concluzia evidentă că angajatorii trebuie să implementeze o strategie eficientă și să ia în serios starea de bine a angajaților. În plus, statul pe scaun pentru un timp îndelungat este la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul, conform studiilor conduse de cercetători americani. În medie, americanii stau pe scaun aproximativ 11 ore în fiecare zi, o mare parte din acest timp fiind petrecut la birou, raportează Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Beneficiile unui program de Corporate Yoga sunt de neegalat față de alte programe de wellness, deoarece esențialul disciplinei yoghine este echilibrul minte-corp. Este singura formă de exercițiu cunoscută pentru a crește flexibilitatea, forța, echilibrul, concentrarea și capacitatea de respirație, reducând în același timp stresul și anxietatea. Yoga ajută, de asemenea, la creșterea moralului și a comunicării interpersonale - ceea ce pentru un angajator înseamnă că nu mai are echipe care se ceartă, sunt nemulțumite sau se luptă pentru putere prin jocuri politice. Ele pot fi, de asemenea, o experiență distractivă în cadrul unui teambuilding și o modalitate de a crea o legătură între echipe.

”Yoga poate schimba modul în care lucrezi. Introducerea unei politici de tipul „pauza de yoga” la birou poate ajuta angajații să se reseteze și să devină mai productivi pentru întreaga zi. De asemenea, practica constantă de yoga va ajuta la scăderea conflictelor din interiorul echipei, iar angajații vor putea dezvolta o stare de prezență ce le va permite să se elibereze de stres și să fie mai productivi. Comaniile aleg azi Yoga la birou pentru a avea angajați productivi și sănătoși!” - Lidia Dumitru, profesor de yoga și antreprenor.

Principalele beneficii pentru companie:
• Reducerea costurilor de sănătate legate de stres și alte afecțiuni
• Mai puțin absenteism
• Productivitate și nivel de concentrare ridicate
• Angajati foarte motivati
• Rată de uzură mai mică
• Mediu de lucru împlinit și armonios

Beneficiile angajaților:
• Abilități mai bune în luarea deciziilor și de a face față task-urilor
• Un sentiment mai bun de recunoaștere, datorită eforturilor conștiente ale managementului care investește în bunăstarea mentală/fizică a angajaților
• Mai puțin stres legat de muncă
• Mai puține boli induse de statul la birou o perioadă mai lungă
• Creșterea bunăstării și a creativității la locul de muncă

Poate cel mai puternic motiv pentru a include Yoga în rutina de wellness a angajaților este ușurința cu care un program de Yoga poate fi implementat cu orice fel de resurse. Singurul echipament necesar pentru o sesiune de Yoga se rezumă la câteva saltele și un grup de participanți interesați de o viață mai sănătoasă și mai împlinită. Un program de yoga poate fi desfășurat aproape oriunde, cum ar fi o sală de conferințe sau o sală de masă goală. Programele scurte de Yoga pot dura și 20-30 de minute și nu necesită o saltea.

Ceea ce este și cel mai interesant acum este dezvoltarea cursurilor de yoga online, care câștigă rapid popularitate în rândul organizațiilor de pe tot globul. Sesiunile de yoga live și interactive pot fi personalizate pentru a se potrivi cu timpul și constrângerile de spațiu ale companiilor, precum și nevoile individuale ale participanților.

Un program de yoga la birou poate deveni un instrument de comunicare internă, atât între angajați și angajator, angajați și publicul extern. Fie că este dimineața înainte de muncă, ca o pauză binevenită la prânz sau după muncă, conectarea prin Yoga aduce beneficii atât mental, cât și fizic și permite echipei să împărtășească o experiență în mod deschis și vulnerabil. Yoga în general este destinată persoanelor de toate nivelurile și grupele de vârstă și poate fi adaptată pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu niveluri de fitness complet diferite.

Lidia Dumitru este în prezent profesor de yoga, având însă o experiență de peste 15 ani în mediul corporate, fiind om de comunicare și antreprenor. Din 2020 a devenit profesor de yoga recunoscut de Yoga Alliance International, pornind de la nevoia personală de a-și vindeca durerile acute de spate. Clasele ei de yoga cuprind exerciții de respirație, posturi pentru o coloană sănătoasă, flexibilitate, întărirea musculaturii spatelui și meditație.

Sursa foto: lidiadumitru.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri