Se duce și luna februarie? Când au trecut sărbătorile și unde sunt toate rezoluțiile de fitness pe care ni le-am propus la început de an? Dar, știm cum e, între timp au apărut call-urile urgente la job, deadline-urile și totul a fost dat uitării.

Acum, ține doar de tine să-ți duci rezoluțiile legate de mișcare și sănătate la îndeplinire. Sedentarismul nu este bun, oricât de confortabil ar fi să scrollăm pe telefon în așteptarea orei 17 pentru a scăpa de la job. Cu așa stil de viață, nu este de mirare că obezitatea și alte probleme de sănătate sunt în creștere, pe fondul stresului și a lipsei unei modalități de detensionare.

O modalitate de a le combate o reprezintă implementarea unui program de fitness corporate, prin care angajații să devină mai activi fizic, mai productivi și, nu în ultimul rând, mai fericiți. De ce fitness-ul corporate este din ce în ce mai atractiv pentru companii, la nivel global?

Pentru că orice companie vrea o forță de muncă sănătoasă și productivă, care duce automat și la crearea de echipe mai solide. Studiile arată că din ce în ce mai multe companii investesc în programe de fitness corporate.
Angajații care participă la aceste programe lipsesc mai puțin și, de asemenea, au șanse mult mai mici să se accidenteze la locul de muncă. Programele de wellness pentru angajați vor ajuta la eliminarea sănătății precare a acestora. FIecare pas contează!

Menținerea într-o stare cât mai bună poate avea un impact extraordinar asupra performanței angajaților, iar acest lucru se reflectă automat asupra profitului firmelor. Cercetările arată că atunci când angajații sunt sănătoși, ei sunt mai implicați în munca depusă. Când angajații se simt implicați în ceea ce fac la locul de muncă, poate însemna și mai multă productivitate și creativitate pentru afacerea respectivă.
Studiile au arătat că exercițiile fizice regulate pot reduce absenteismul angajaților cu până la 25%, pot crește productivitatea cu până la 32% și pot îmbunătăți moralul în general.

Însă nu doar angajații din prima linie pot beneficia de pe urma antrenamentelor corporate. Fitness-ul aduce beneficii și angajaților de top, cum ar fi directorii și managerii. Directorii stresați de locurile lor de muncă tind să ia decizii pripite, deoarece sunt atât de concentrați pe fiecare decizie încât pierd din vedere ceea ce trebuie să se întâmple în ansamblu. A avea un lider stăpân pe acțiunile sale, deoarece este într-o formă fizică bună poate fi un atu imens pentru succesul oricărei companii.

Cu ajutorul programelor de wellness de la World Class, angajații își pot petrece timpul împreună, pentru a deveni mai sănătoși, iar echipele mai sudate. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra tuturor angajaților.

Angajații pot accesa clase de Yoga, Stretching, sesiuni de Q&A cu antrenori personali, măsurători corporale, dar și seminarii de nutriție, totul pentru a obține un echilibru perfect între viața de birou și cea personală. Implicarea companiei în programele de fitness corporate nu înseamnă doar angajați mai sănătoși, ci și angajați mai fericiți și mai productivi, care se traduce printr-un business mai profitabil. Fiecare clasă contează.

Acum că știi, tot ce-ți rămâne de făcut, este să intri pe site-ul World Class, secțiunea corporate, unde vei găsi toate detaliile despre cum poți face din compania ta una sănătoasă, cu cei mai fericiți angajați! Nu uita, fiecare exercițiu contează!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri