Ioana Selner și-a început cariera ca jurnalist, iar după mulți ani de televiziune a decis să pornească pe calea antreprenoriatului. A început cu o agenție de comunicare, dar abia a doua încercare în antreprenoriat a fost cu adevărat ceea ce își dorea: să organizeze nunți.

Povestea businessului Ioanei a început atunci când era în vacanță în Grecia, în insula Thassos, și a auzit doi români vorbind despre cât de frumos ar fi să poată să-și facă nunta pe plajă. Imediat, fără să stea pe gânduri, Ioana a răspuns “vă organizez eu nunta”, deși nu avea niciun fel de experiență în acest domeniu.

“Nu știu de ce am zis asta, dar m-am trezit că o spun și am realizat atunci că asta este ceea ce trebuie să fac. Cei doi m-au întrebat dacă sunt organizator de nunți și le-am spus că voi fi și că le voi face nunta pe care și-o doresc”, rememorează Ioana Selner (foto).

Fix în seara respectivă, din vara lui 2016, Ioana Selner a cumpărat domeniul nuntapeplaja.ro și s-a apucat de treabă. Iar prima ei nuntă organizată a fost chiar a românilor de pe plajă care au avut încredere totală în capacitățile de organizare ale Ioanei.

“Când nunta era pe final, cei doi le-au marturisti invitaților că era prima nuntă organizată de mine”, mai spune Ioana. Între timp, cei doi au divorțat, iar Ioana le-a organizat și divorțul pe plajă, dar și cea de-a două nuntă a fiecăruia dintre ei.

Dar începutul nu a fost unul ușor, și Ioana a avut nevoie de toată creativitatea și “nebunia” pe care le posedă pentru a porni în acest business. După ce și-a dat seama că asta vrea să facă, Ioana a vrut să participe la un târg de nunți organizat în București. Pentru că nu își permitea să plătească un stand de mii de euro acolo, Ioana le-a promis organizatorilor că va veni cu ceva unic care va aduce multă vizibilitate evenimentului. Atunci când a zis asta nu avea nici cea mai vagă idee de ceea ce urma să facă, însă s-a gândit puțin și i-a venit ideea de a face o rochie de mireasă din scoici – că tot se pregătea să facă nunți pe plajă.

“Optimistă cum sunt, am crezut că rochia va fi gata în două ore și am tot amânat momentul de a o crea. De fapt, a durat 16 ore și am terminat-o la ora 5 dimineața, în ziua începerii târgului. Rochia avea 15 kilograme și a fost vedeta târgului, așa cum promisesem”, mai povestește Ioana. Această idee a făcut-o pe Ioana să vândă 12 nunți la acel târg și să se pună pe treabă.

La 7 ani de la acel moment și la 10 de antreprenoriat, Ioana a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro.

“Am ajuns să organizez între 120 și 150 de nunți pe an. 80% dintre clienții mei sunt români și 20% sunt străini”, a declarat Ioana într-un interviu acordat wall-street.ro.

Cea mai scumpă nuntă organizată vreodată de Ioana s-a ridicat la valoarea de două milioane de euro, nunta unei românce cu un cetățean străin, dar prețul unei nunți obișnuite pe plajă nu este nici pe departe atât de ridicat.

“Un pachet de nuntă pe plajă în Grecia, cu 50 de persoane, care cuprinde organizarea evenimentului, transport și cazare două zile costă în jur de 20.000 de euro. Prețul poate varia în funcție de cerințele specifice ale fiecărui cuplu în parte”, mai explică Ioana.

Ioana are acum o echipă de 25 de persoane, angajați și colaboratori, și își dorește să facă businessul cât mai cunoscut pe plan internațional pentru a avea cel puțin jumătate dintre clienți din afara României.

“Îmi place foarte mult să aduc străini care să își organizeze nunta în România, deși lucrul cu autoritățile este foarte dificil de multe ori. Mulți americani își doresc, de exemplu, o nuntă la Castelul Bran pentru că știu de Dracula. De asemenea, organizez nunți și la Castelul Corvinilor sau la Palatul Cantacuzino”, mai spune antreprenoarea.

Momentan, Nuntă pe Plajă are în portofoliu peste 12 destinații în lumea întreagă: România, majoritatea insulelor din Grecia, Cuba, Mexic, Republica Dominicană, Egipt, Zanzibar, Dubai, Bora Bora, Thailanda, Costa Brava și Nisa.

Sursa foto: Nunta pe Plaja

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri