Julius Meinl Living a finalizat achiziția Hotelului Ambasador din centrul Bucureștiului și anunță că va începe un proces amplu de renovare, în urmă căruia va fi redeschis sub numele de „The Julius Bucharest”, în anul 2027.

Hotelul Ambasador este o clădire emblematică în stil Art Deco din București, situată pe Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 10 și 10A. Proprietatea a fost construită cu puțin timp înainte de cel de-al Doilea Război Mondial și a fost deschisă în 1939. Operațiunile hotelului au fost întrerupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ani de comunism. Cu toate acestea, în 1958, operațiunile hoteliere au fost reluate și au continuat de atunci.

Achiziția a fost realizată în două etape, astfel că, în prima etapă, Julius Meinl Living a achiziționat Ambasador SA, care deținea o jumătate din proprietate și care activa drept hotel. Ulterior, în cea de a doua etapă, Ambasador SA a achiziționat și cealaltă jumătate a proprietății, care era deținută separat.

Planuri de viitor pentru Hotel Ambasador

În vederea pregătirilor necesare pentru reamenajare, operațiunile hoteliere ale Ambasador SA au fost încheiate. Următorul pas implică obținerea autorizațiilor necesare pentru reabilitare.

Ca parte a procesului de obținere a autorizațiilor, Julius Meinl Living va discuta cu autoritățile orașului București despre modalitățile optime de a integra numele „Ambasador” în proprietatea reamenajată.

Odată ce vor fi obținute autorizațiile necesare, reabilitarea va dura aproximativ doi ani. Ulterior, The Julius Bucharest va păstra esența și caracterul clădirii existente.

Potrivit companie, hotelul va avea 158 de camere și apartamente de lux. Facilitățile și serviciile vor urma modelul deja setat de The Julius Prague, având în vedere inclusiv un magazin de produse alimentare și băuturi gourmet marca House of Julius Meinl.

Julius Meinl Living PLC, prin intermediul companiilor parte din grup, achiziționează active imobiliare importante în capitalele politice și economice europene pentru a le dezvolta în proprietăți hoteliere de top.

Cea mai emblematică proprietate a Julius Meinl Living este „The Julius Prague”. Acest hotel are o suprafață totală de 16.162 mp și dispune de 168 de camere și apartamente de lux, cu restaurant, cafenea, săli de ședință, spațiu de co-working și o sală de sport. În plus, hotelul conține și un magazin de alimente și băuturi gourmet marca House of Julius Meinl.

Julius Meinl Living este deținut în totalitate de familia Julius Meinl, care, în ultimii 162 de ani, și-a demonstrat expertiza și excelența în domeniul bunurilor de consum, dar și în ceea ce privește zona de retail și afaceri imobiliare.

Sursa foto: Hotel Ambasador / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri