Într-o lume industrializată, guvernată de supraexploatarea resurselor, de reducerea timpilor de producție și a costurilor, pare că am abandonat valoarea meșteșugului. Dar mai există artizanat în secolul XXI? Minunata moștenire străveche a unei espadrile făcute de un cizmar sau a unei piese de mobilier unicat sculptate de un tâmplar iscusit? Mai există. Iar Casa Artelor din Sibiu și-a propus să susțină perpetuarea artizanatului românesc.

Printre acești meșteri artizani se află și Ioana și Ana Negoiță, care creează măștile tradiționale specifice dansului urâților, o datină din nordul țării, mai precis satul Draxini, comuna Bălușeni, din județul Botoșani. Ioana este și profesor de arte vizuale, iar acest meșteșug, spune ea, a fost transmis din mamă în fiică.

„Mama a urmat școala în Sibiu, apoi l-a cunoscut pe tata și a rămas aici, dar a adus cu ea din Botoșani meșteșugul confecționării măștilor populare. Astfel, amândouă am dus mai departe tradiția bunicilor noștri botoșăneni. Totuși, nu a ajuns la nivel de afacere această îndeletnicire, este mai mult o pasiune care, cumva, mai completează veniturile. Partea care mă entuziasmează cel mai mult sunt expozițiile, interacțiunea cu alți artiști și schimbul de idei”, a declarat Ioana Negoiță.

mestesugari

Aceste măști tradiționale sunt create doar din materiale textile, haine sau lucruri de care nu mai au nevoie: paltoane vechi, diverse articole de îmbrăcăminte în varietăți de culori, coarne de vacă și resturi de lână de oaie, achiziționate de la cojocari.

În noaptea de anul nou, în Moldova, localnicii se adună în sat pentru dansul urâților, iar flăcăii se deghizează în diverse personaje care ar alunga „relele din casă”. Măștile pot fi de mai multe feluri: pot avea legătură cu anotimpurile, cu spiritele strămoșilor, cu animale sau cu dracii. De asemenea, sunt reprezentate caricaturi ale satului, precum babe, moși, poștași, căpitani, iar nasul trebuie să fie cât mai proeminent și exagerat, fiind predominantă, totodată, și culoarea roșie.

mestesugari

„În zona Moldovei s-au menținut mai mult aceste tradiții, pentru că oamenii încă trăiesc într-un soi de arhaism și sunt întrucâtva rupți de civilizație, de societatea modernă. Când omul se mișcă prea mult în peisaj începe - la un moment dat - să își desconsidere tradițiile. Din aceasta cauză, cred eu, tradiția înseamnă să fii și, cumva, mai conservator”, a afirmat aceasta.

Cum diferențiezi un obiect artizanal de unul „made in China”

În prezent, cele două femei își comercializează lucrările la Muzeul Satului și la Muzeul Țăranului Român, iar în curând vor putea fi achiziționate și la Casa Artelor din Sibiu. Crearea lor este o muncă migăloasă - într-o lună pot fi meșterite în jur de zece astfel de măști, iar prețul poate varia de la 170 de lei până la 400 de lei, în funcție de mărimea lor și de elementele de decor.

„Pot fi diferențiate ușor cele autentice de cele fabricate în China. În primul rând, este evidentă calitatea materialelor, în special mirosul blănii de oaie sau elementele precum cornul de vită sau de capră. Toate aceste materiale, împreună cu decorațiunile specifice tradiției noastre, nu pot fi chiar atât de ușor de imitat”, a precizat Ioana.

Potrivit spuselor acesteia, copiii sunt fascinați de procesul creativ din spatele acestor obiecte artizanale și participă în număr cât mai mare la atelierele organizate de ea, cu ajutorul mamei sale. Totodată, speră ca aceste măști să fie confecționate și de urmașii generației tinere, deși este conștientă că în viitor ele vor apărea sub o formă adaptată și reinterpretată.

mestesugari

Casa Artelor din Sibiu va comercializa obiecte de artizanat

Casa Artelor Casa Artelor din Sibiu va oferi posibilitatea elevilor să-și descopere pasiunea pentru tradiții, meșteșuguri, atât prin atelierele organizate, cât și prin Galeria de Artă Populară, unde meșteșugarii din România își vor putea comercializa obiectele.

„Cred că, în prezent, România stă cel mai bine la nivel european privind această resursă umană: meșteri din mediul rural, deținători de cunoștințe, care oricând pot să-i învețe pe cei tineri să ducă un meșteșug mai departe. Un meșter nu poate oferi din cunoștințele lui dacă nu-l plasezi pe piață, dacă nu-i demonstrezi că poate să supraviețuiască sau să trăiască bine în urma meșteșugului respectiv”, a spus Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA.

Clădirea istorică a Casei Artelor din Sibiu este veche de aproape jumătate de mileniu, și a început procesul de restaurare în urmă cu aproape 4 ani. Valoarea totală a investiției a fost de aproximativ 2,5 milioane de euro (valoarea finanțării nerambursabile fiind de 1,9 milioane de euro).

Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meșteri tradiționali din toată țara.

mestesugari

De asemenea, la parterul Casei Artelor se va deschide o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi amenajate trei spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale.

Nu în ultimul rând, programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Proiectul de restaurare al Casei Artelor din Sibiu este finanțat prin Granturi SEE și este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu Muzeul Trondelag din Trondheim (Norvegia).

Articol scris de Mădălina Dinu

Sursa foto: Ioana Negoiță

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri