Piața de publicitate în media a scăzut anul trecut cu 3,8% comparativ cu 2019, o evoluție mai bună decât se previziona la startul pandemiei, atunci când multe companii au blocat bugetele de publicitate. Banii cheltuiți pe reclame în mediul digital au crescut cu 6%, la 105 mil. euro, acesta fiind de altfel singurul segment care a rezistat pe plus chiar și în timpul pandemiei. Segmentele TV, radio, outdoor și mai ales print-ul au scăzut la unison, arată datele din raportul Media Fact Book 2021.

Valoarea totală a pieței media a ajuns astfel la 462 mil. euro în 2020, după o revenire puternică în semestrul al doilea, revenire așteptată să continue și anul acesta.

”Industria media revine rapid după un an de suferință COVID. Revenirea este atât de spectaculoasă încât ne face să uităm cât de greu a fost anul 2020. De asemenea, 2021 va fi primul an în care industria va depăși 500 mil. euro, maarcând astfel un trend de creștere care previzionăm că va continua și în următorii ani”, se menționează în raportul realizat de Initiative România.

Pentru acest an, piața media a fost estimată la 514 mil. euro, cu 11% mai mult decât în anul 2020 și cu 7% mai mult decât în anul 2019.

Cum se împarte jumătate de miliard de euro în publicitatea românească

Bugetele de media digitală au crescut cu 6% în 2020, față de 2019, ajungând la 105 mil. euro, acesta fiind singurul segment care a reușit să atragă mai mulți bani de la publicitari chiar și în pandemie. Marketingul programmmatic (+20%), Google (+8%) și Facebook (+6%) au fost ‘locomotivele’ creșterii. Anul acesta, creșterea a fost estimată la +19%.

De notat că digital-ul a fost lider la creșteri și în anii precedenți, 2020 reprezentând o furtună perfectă pentru segment, trendurile deja existente de consum pe mobile, creștere a e-commerce-ului și a comunicării pe rețelele sociale fiind amplificate de pandemie.

Anul Total TV Print Radio OOH Digital

Cheltuieli pe publicitate

2019 480 308 12 28 32 99
2020 462 302 6 24 24 105
(e) 2021 514 329 6 26 27 125

Toate cifrele din tabel sunt exprimate în milioane euro

Sursa date: Initiative Romania

”2020 a arătat că piața de digital media este una matură în România. Chiar dacă au fost ceva scăderi în martie și aprilie, piața a dovedit că s-a maturizat și că trebuie să fie prezentă în media digitală permanent. În aceste vremuri speciale, digitalul a excelat în anumite privințe: rapiditatea customizării mesajelor, potențialul de engagement și, nu în cele din urmă, potențialul de reach permanent (în timpul lockdown-ului și al restricțiilor, comunicarea mobilă a fost omniprezentă în rândul populației)”, se menționează în raport.

La polul opus s-a situat piața print, acolo unde bugetele de publicitate s-au înjumătățit de la 12 mil. euro în 2019, la 6 mil. euro în 2020.

”OOH (n.red. out-of-home advertising), radio-ul și print-ul au fost cele mai afectate segmente, deoarece limitările provocate de pandemie au redus în mod direct audiența acestora. TV-ul a înregistrat o scădere marginlă (-2%), după o creștere fulminantă începând cu septembrie 2020”, spun reprezentanții Initiative România.

Ce companii investesc cel mai mult în reclame

Companiile din sectorul alimentar și al băuturilor, cele din retail și cele din sectorul farmaceutic/servicii medicale au dominat piața publicității în 2019, deși au existat anumite modificări ale bugetelor alocate pe diverse produse și servicii.

Investițiile nete au arătat creștere pe sectoarele influențate pozitiv de criza sanitară. Din acest punct de vedere, cele mai mari creșteri ale bugetelor de advertising s-au înregistrat în sectorul pariurilor și jocurilor de noroc (+84%), e-commerce (+72%) și healthcare (+10%). O creștere de 8% a fost notată și în sectorul energetic, acolo unde principalele companii de utilități au demarat campanii agresive de comunicare înainte de liberalizarea pieței.

De cealaltă parte, sectorul construcțiilor și al materialelor a redus bugetele cu 40%, sectorul auto cu 39%, HoReCa a investit cu 32% mai puțin în publicitate, iar companiile de agrement au scăzut bugetele cu 30%.

Pentru 2021, cele mai mari creșteri ale bugetelor de media sunt așteptate în sectorul cosmeticelor și al bunurilor de îngrijire personală, dar și în rândul magazinelor de haine și încălțăminte, având în vedere că lumea va începe să iasă tot mai des din case.

”O revenire este de asemenea posibilă în sectorul serviciilor financiare, având în vedere că nevoia de servicii și produse bancare digitalizate va ține băncile ‘în priză’ încercând să îți mărească sau să își mențină baza de clienți”, anticipează reprezentanții Initiative România.

Prin prisma consumului de media, 2020 a adus o creștere majoră a penetrării internetului, ajungând la 90% în zonele urbane (vs 86% în 2019), respectiv la 77% în zonele rurale (vs 72% în 2019). Telefonul mobil a fost principalul dispozitiv utilizat pentru consumul media în rândul tuturor generațiilor.

Smartphone-ul a fost folosit cu preponderență pentru folosirea aplicațiilor de mesagerie (85%), pentru fotografii (78%), accesarea social media (76%), trimiterea SMS-urilor (72%) și pentru accesarea conținutului video și audio online (65%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri