Luna iulie îi va răsfăța pe iubitorii de film, patru blockbustere de la Hollywood, cu bugete de sute de milioane de dolari fiecare, urmând să ajungă pe marile ecrane ale cinematografelor din România în următoarele săptămâni. Este vorba despre Oppenheimer, Barbie, Indiana Jones 5 și Mission Impossible 7.

Împreună, cele patru filme mai sus menționate au bugete de producție estimate la peste 780 mil. dolari. Toate vor ajunge și în cinematografele din România, lanțurile Cinema City și Cineplexx – cei mai mari operatori din țară, punând deja la vânzare bilete pentru o parte din acestea.

Cea mai apropiată lansare este a filmului ”Indiana Jones and the Dial of Destiny”, acesta va ajunge în cinematografele românești chiar weekendul care urmează (30 iunie - 2 iulie) . Filmul are un buget de 295 mil. dolari, fiind astfel cel mai scump din istoria francizei Indiana Jones.

Pe 12 iulie urmează lansarea ”Mission: Impossible - Dead Reckoning Part One”, al șaptelea film din serie. Costurile de producție ale acestuia au ajuns la 290 mil. dolari, cu cîteva zeci de milioane mai mult decât producătorii de la Skydance estimau inițial.

Oppenheimer și Barbie sunt celelalte două blockbustere așteptate în iulie. Fiecare a costat câte 100 mil. dolari și ambele vor avea premiera în weekendul 21-23 iulie.

Speranța este că toate aceste filme vor reuși să atragă suficient de mulți spectatori în săli. Cu toate acestea, Paul Dergarabedian, analist senior la Comscore, consideră că intervalul de o lună dintre "Indiana Jones 5" până la "Barbie" și "Oppenheimer" reprezintă una dintre cele mai competitive perioade din istoria recentă.

"Acesta va fi un test de stres pentru piața cinematografică în cel mai important sezon cinematografic al anului.Miza este incredibil de mare", a declarat Dergarabedian, citat de Variety.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri