PRO TV si Realitatea TV nu vor difuza campania "Turist in Romania", considerand ca pretul oferit de agentiile Best Advertising si Optimedia, castigatoarele licitatiei de la Ministerul Turismului, este prea mic, au declarat, citati de NewsIn, reprezentantii celor doua posturi de televiziune.
In plus, reprezentantii Realitatea TV si PRO TV sustin ca nu au fost contactati in prealabil, dar ca, vazand ulterior preturile comunicate de minister printr-un comunicat, decizia este aceea de a nu difuza spoturile.

"Asa cum au fost comunicate preturile de minister, pentru care noi nu am fost consultati, Realitatea TV nu va difuza campania", spune Sorin Enache, director general Realitatea-Catavencu. In plus, mentioneaza Enache, practica este aceea ca televiziunile sa fie consultate de agentiile de media care intra in cursa, inainte ca licitatia sa aiba loc. "Este pentru prima oara, din cate stiu eu, cand niciuna dintre agentiile implicate, nu au cerut oferte. E ca si cum ar fi licitat ceva de la mine din casa, fara sa ma intrebe daca si cu cat vreau sa-l vand", adauga Enache.

Nici PRO TV nu a fost consultat inainte de licitatie, conform responsabilului PR Maria Apostol: "Nu a venit nimeni sa ne ceara niciun pret inainte de licitatie si nici pana la ora aceasta nu ne-a contactat nimeni, sa ne intrebe daca vrem sa difuzam campania. Preturile sunt inacceptabil de mici pentru PRO TV".

Agentia CLIR Media, cea care gestioneaza spatiul publicitar pentru Antena 3, nu au facut, deocamdata, precizari in legatura cu difuzarea campaniei.

SC Best Advertising & Consult SRL si SC Optimedia SRL, in parteneriat, au castigat licitatia organizata de Ministerul Turismului (MT) pentru realizarea campaniei "Turist in Romania". Ministerul Turismului a anuntat, marti, ca spoturile de 30 de secunde vor fi difuzate pe Pro TV, Realitatea TV si Antena 3. "Posturile pe care va fi realizata promovarea interna a destinatiilor turistice romanesti sunt Pro TV - primul post de televiziune national generalist, Realitatea TV si Antena 3 – primele doua posturi de stiri, conform masuratorilor de audienta realizate de GfK in perioada 01-31 mai 2009", se arata in comunicatul Ministerului Turismului.

Clasamentul ofertantilor a fost realizat prin aplicarea algoritmului de calcul prevazut in caietul de sarcini aferent achizitiei. Astfel, castigatorul a prezentat cea mai avantajoasa oferta din punct de vedere economic in ceea ce priveste costul pe punctul de audienta (CPP), cu o valoare ponderata de 435,05 lei (fata de celelalte oferte, care se situau la 789 lei, 809,8 lei, 726,4 lei si respectiv 676,6 lei). Valoarea totala a ofertei castigatoare se ridica la 3.617.102 lei, echivalentul a 866.891 euro, fara TVA si fara taxa de cinema.

Campania ”Turist in Romania” este programata sa se deruleze in perioada august-decembrie 2009 si are drept scop cresterea numarului de romani care aleg sa-si petreaca vacanta in tara.

MT: Este regretabil ca televiziunile nu vor difuza spoturile pentru "Turist in Romania"


"Cu privire la licitatia deschisa pentru achizitia serviciilor de realizare a campaniei interne ”Turist in Romania”, criteriul de atribuire a fost pretul cel mai mic pe punctul de audienta (CPP), in conditiile respectarii celorlalte prevederi din caietul de sarcini. La licitatie nu au participat televiziuni, ci agentii de publicitate, care se angajau sa asigure difuzare spoturilor pe posturile de televiziune, la pretul ofertat", se arata in comunicatul Ministerului Turismului (MT).

Ministerul precizeaza ca dupa ce a constatat ca oferta asocierii SC Best Advertising & Consult SRL si SC Optimedia SRL, prima clasata dupa evaluarea ofertelor depuse, este mai mica decat a urmatorului clasat cu peste 35%, MT a solicitat clarificari. Astfel, asocierea a reconfirmat oferta initiala si a asigurat ca poate executa contractul, in conditiile din oferta.

"Conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta este obligata sa declare castigator al licitatiei ofertantul cu pretul cel mai mic. Astfel, Ministerul Turismului a declarat castigatoare asocierea SC Best Advertising & Consult SRL si SC Optimedia SRL, urmand sa semneze contractul dupa expirarea termenului legal de depunere a eventualelor contestatii", potrivit comunicatului ministerului.

MT precizeaza ca in situatia in care o companie nu respecta obligatiile asumate prin contract, autoritatea contractanta executa garantia de buna executie, care, in acest caz, reprezinta 10% din valoarea contractului, si poate cere in instanta despagubiri pentru prejudiciul cauzat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri