Vlad Diaconu a activat in ultimii zece ani in proiecte majore precum Miniprix, FashionDays.ro, Elefant.ro, iStyle.ro sau BestValue. Recent, el a pornit un nou proiect de consultanta, theStartups.eu. Ce isi propune acesta, prin ce incearca sa diferentieze agentia si ce invata participantii la workshop-urile sale, citeste in interviul de mai jos.

Wall-Street.ro: Ce te-a determinat sa pornesti acest proiect cu theStartups.eu, agentia ta de consultanta?

Vlad Diaconu: In toti acesti ani am activat ca freelancer, consultant in e-commerce, am asigurat interimatul ca manager online in unele companii. Asa am realizat ca, oricate roluri mi-as asuma, este dificil sa devin scalabil ca individ. Aveam nevoie de o echipa de specialisti in e-commerce, ca sa putem propaga mai eficient serviciile pe care le oferim.

W-S.ro: Prin ce se diferentiaza thestartups.eu fata de alte agentii de consultanta?

Vlad Diaconu: In primul rand, suntem orientati catre a construi, a dezvolta si a provoca oamenii sa iasa din zona de confort pentru ca aceasta zona ii determina sa stagneze. In al doilea rand, noi nu facem doar advising/consultanta in materie de e-commerce, ci oferim companiilor solutii de crestere ale caror rezultate se vad intr-un timp relativ scurt. In 2008, in plina criza financiara, cand majoritatea companiilor erau nevoite sa taie costurile si sa recurga la disponibilizari, eu reuseam sa contribui la dezvoltarea startup-ului Fashion Days si la extinderea lui in 11 tari.

W-S.ro: Ai anuntat recent lansarea unui workshop care promite sa ajute companiile sa vanda online cu succes. Care sunt obiectivele cu acest workshop?

Vlad Diaconu: Companiile romanesti care activeaza in domeniul eCommerce au un potential urias de crestere pe care, momentan, nu stiu cum sa-l exploateze. Prin intermediul acestui workshop ne dorim sa ajutam companiile de eCommerce sa-si lanseze, dezvolte sau transforme business-ul intr-un mod sigur si sanatos.

W-S.ro: Ce vor invata participantii la acest workshop?

VD: Fiecare workshop se desfasoara pe 2 zile consecutive si este compus din doua parti. In prima zi vom lucra la concept - crearea si dezvoltarea brand-ului si a identitatii, identificarea publicului-tinta, alegerea platformei potrivite, dezvoltarea planului de comunicare si crearea bugetului. A doua zi este dedicata exercitiului de executare a planului de dezvoltare si identificarii indicatorilor-cheie. Va fi un workshop interactiv, cu sesiuni de invatare, interactiuni cu participantii, sesiuni de intrebari si raspunsuri si pauze pentru socializare.

W-S.ro: Cine ar trebui sa vina la workshopul tau?

VD: Workshop-ul este adresat, in principal, celor care detin sau se pregatesc sa lanseze un business online si celor care sunt direct responsabili de dezvoltarea lui.

W-S.ro: Am observat ca ai creat si un framework – Critical Me. Ce reprezinta acest framework?

VD: Critical Me este o metodologie dezvoltata intern, bazata pe experienta de peste 10 ani pe care o am în comertul online. Prin framework-ul Critical Me, persoanele de decizie dintr-o companie pot extrage si defini toate zonele critice din business-ul lor. Este un exercitiu foarte eficient si usor de adaptat pentru oricare tip de business. In ultimii ani am livrat Critical Me atat clientilor care doreau sa-si lanseze, dezvolte sau sa transforme afacerea online, cat si celor care creeaza SaaS-uri sau presteaza diverse servicii. Sumarizand, putem spune ca este un framework universal pentru dezvoltare si crestere de business-uri.

W-S.ro: De ce crezi ca este nevoie de un asemenea mod de lucru in companiile romanesti?

VD: Critical Me acopera o nevoie esentiala a pietei online din Romania: aceea de a avea un mediu structurat de lucru si o privire de ansamblu asupra businessului. Pornind de la aceasta imagine, ii ajutam sa identifice si sa dezvolte zonele din afacerea lor care pot fi imbunatatite, generand astfel o crestere ce incepe la foarte scurt timp dupa implementarea noului plan.

W-S.ro: Ce crezi ca le lipseste firmelor romanesti ca sa creasca in mediul online, in eCommerce?

VD: Viziunea si directia corecta in crearea un plan realist si sustenabil. Aici as mentiona si faptul ca exista si niste convingeri daunatoare in randul celor care activeaza pe piata de online, cum ar fi acelea ca e-commerce-ul se rezuma doar la marketing sau la platforma pe care vinzi. Este timpul sa constientizam ca un business online este un sistem extrem de complex, iar marketing-ul si plaforma reprezinta doar varful iceberg-ului in acest sistem.

W-S.ro: Care crezi ca sunt segmentele unde exista potential mai mare de cresterere in eCommerce?

VD: Daca ne referim strict la magazinele online, orice segment poate avea succes cata vreme se acorda atentia si importanta cuvenite zonei de portofoliu de produse. Exista niste etape esentiale care trebuie parcurse atunci cand construim portofoliul, cum ar fi studiul de piata, negocierea cu furnizorii, intocmirea selectiei de produse, stabilirea politicii de preturi, structurarea categoriilor, planificarea campaniilor si frecventa cu care reluam aceste procese. Felul in care stim sau alegem sa respectam aceste etape are legatura directa cu succesul afacerii noastre.

W-S.ro: Ce recomandari ai pentru proprietarii de magazine online?

VD: Prima recomandare este sa investeasca in roluri. Este necesar sa ai o echipa cu roluri foarte bine definite si, de asemenea, sa reusesti sa separi departamentele care reprezinta core business-ul tau de cele care pot fi externalizate. Din experienta pot spune ca, intr-un business online, singurele departamente care trebuie dezvoltate intern sunt cele responsabile de achizitii si cele dedicate serviciilor de suport. Daca le externalizam pe celelalte (marketing, tehnic, continut, financiar, legal, e-fulfilment si logistica), obtinem o eficienta mai mare, costuri mai mici si reusim astfel sa ne concentram pe dezvoltarea business-ului. Un alt sfat ar fi aiba curaj sa-si duca afacerea in afara granitelor. Ca prim pas pentru exersarea cross-border-ului recomand Bulgaria, intrucat exista putere de cumparare si avem deja integrari cu servicii de curierat si procesatori de plati online, ceea ce ne faciliteaza intrarea pe piata din Bulgaria.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Alex Goaga
    Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea New Media »


    Setari Cookie-uri