Ordonanta taxelor, anuntata in decembrie, a taiat aproximativ 18% din valoarea celor mai importante actiuni romanesti, in vreme ce sectorul imobiliar, unul dintre principalii competitori ai bursei pentru banii investitorilor, a inregistrat o crestere modesta luna trecuta.

“Sunt companii incluse in BET ale caror preturi sunt cu 20% mai jos decat acum o luna. Ca atare, pretul platit acum de un investitor pentru anumite actiuni din BET este cu 20% mai mic decat cel pe care ar fi trebuit sa il plateasca in urma cu o luna. Exista oare alt sector unde sa avem o ajustare la fel de rapida? Sunt apartamente care acum o luna se vindeau cu 100.000 euro, iar acum se pot gasi si cu 80.000 euro? Cred ca este mai mult decat evident faptul ca nu exista un alt sector investitional unde sa vedem o astfel de repozitionare. Si asta nu pentru ca alte sectoare nu vor avea de suferit de pe urma acestei "trasnai” fiscale, ci pentru ca nu exista o piata organizata unde sa se vada la fel de transparent pretul”, mentioneaza, intr-un comentariu, Simion Tihon, broker in cadrul Prime Transaction.

BET, indicele celor mai tranzactionate 10 actiuni de pe Bursa de Valori Bucuresti, a scazut cu 18% de la inceputul lui decembrie 2018 si pana in prezent. De cealalta parte, indicele IMO Bucuresti, unul dintre putinii indicatori de masura al pretului imobiliarelor, a urcat cu 0,6% in decembrie 2018, pretul mediu platit pentru apartamentele din Bucuresti ajungand la 1.335 euro/mp. Indicele IMO Bucuresti este dezvoltat de Imobiliare.ro.

De notat faptul indicele imobiliar a crescut cu 6% in 2018, evolutie comparabila cu nivelul cresterii de 4,2% inregistrat de indicele burseier BET-TR (care include si dividendele).

Brokerul Prime Transaction subliniaza ca investitorii de pe bursa inca isi fac calcule cu privire la consecintele Ordonantei taxelor, anumite parti ale documentului fiind in continuare interpretabile, existand posibilitatea ca legea sa sufere modificari.

“Viteza de reevaluare a preturilor la noile conditii cred ca este unul dintre marile atuuri ale pietelor bursiere. As indrazni sa spun ca tot ce putea fi rau a fost trecut in OUG din decembrie - in speranta ca nu vor aparea interpretari precum aceea ca taxa pe activele bancare ar fi trimestriala si nu anuala, iar taxa pe cifra de afaceri a companiilor va fi platita si pentru 2018 sau eventuale decizii ale ANRE ce ar putea sugurma si mai tare companiile din sectorul energetic. Ca atare, orice indulcire a datelor deja cunoscute va deveni un factor catalizator de crestere. Insa, daca lucrurile nu se vor schimba, ar trebui sa manifestam o prudenta ridicata dupa datele de inregistrare pentru dividende”, mentioneaza Simion Tihon.

Bancherii nu sunt insa foarte optimisti cu privire la modalitatea de aplicare a taxei pe activele bancare, acestia asteptandu-se ca procentul mentionat in OUG sa se aplice in fiecare trimestru.

“Daca pornim de la faptul ca Guvernul are nevoie de bani, atunci cred ca taxa probabil va fi aplicata la fiecare trimestru si trebuie sa ne asteptam la suma cea mai mare. Daca ne raportam la nivelul ROBOR pe ultimele trei luni, atunci se va aplica 0,3% la activele de la finalul primului trimestru din 2019. Si atunci ajungem la 1,2% intr-un an”, mentioneaza Steven van Groningen, intr-un interviu video ce va fi publicat miercuri de Wall-Street.ro

“Este o taxa pe active, deci trebuie sa ne punem intrebarea - ce randament au bancile pe active? Daca ne uitam in urma cu 10 ani, randamentul era de 0,4% pe an. Acum suntem undeva la 1,7% randament pe active. Daca taxam activele cu 1,2%, ramane 0,5%, asta in cazul in care randamentul este distribuit egal pe sistemul bancar, dar nu este. Si atunci vor fi banci care imediat intra pe pierdere”, a mai adaugat Steven van Groningen.

Potrivit textului Ordonantei, “taxa pe active se datoreaza trimestrial prin aplicarea cotelor prevazute (…) asupra activelor financiare ale contribuabilului existente la sfarsitul trimestrului de calcul".

Taxa variaza intre 0,1% si 0,5% din active, in functie de amploarea depasirii ROBOR a pragului de 2%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri