Piaţa de capital a înregistrat un recul în 2022, dar ar putea atinge un record în acest an datorită listării Hidroelectrica, arată un studiu PwC România.

Piaţa locală de capital (segmentul reglementat şi sistemul multilateral de tranzacţionare - SMT) a ajuns la o capitalizare bursieră de 211 miliarde de lei în 2022, în scădere cu 15% faţă de nivelul din anul anterior, pe fondul incertitudinilor geopolitice şi economice, conform celei de-a şasea ediţii a raportului "Multiplii de evaluare ai companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti şi ai pieţei locale de fuziuni şi achiziţii", realizat de PwC România.

Potrivit sursei citate, trendul descrescător al capitalizării bursiere a continuat şi în primele trei luni ale anului 2023 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-a inversat după finalizarea cu succes a listării companiei energetice Hidroelectrica în luna iulie 2023.

"De la izbucnirea pandemiei din 2020, contextul economic din România a fost volatil, susţinând incertitudinea în rândul investitorilor şi în diverse sectoare. Chiar dacă în 2022 nu au fost listări noi de acţiuni pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, SMT a continuat să fie atractiv pentru investitori şi pentru companiile mici/mijlocii înregistrând un total de 11 noi listări de acţiuni. Anul 2023 este diferit având în vedere succesul listării companiei Hidroelectrica pe segmentul principal al bursei, fapt care aduce BVB mai aproape de calificarea la statul de piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International, aceasta devenind implicit o bursă mult mai atractivă pentru investitorii străini", a declarat Sorin Petre, Partener PwC România.

Capitalizarea bursieră pe segmentul principal al BVB în anul încheiat la 31 martie 2023 a fost de 204 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce valoarea medie lunară tranzacţionată din aceeaşi perioadă aproape s-a înjumătăţit, semnalează studiul.

"Cu toate că în primele trei luni ale anului 2023 capitalizarea bursieră a fost pe un trend descrescător faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în luna iulie 2023 s-a finalizat cu succes listarea celui mai mare producător de energie verde - Hidroelectrica care a adus un plus important de lichiditate şi încredere în piaţa locală de capital. BVB a fost astfel propulsată pe scena burselor internaţionale atractive, mai ales pentru că listarea Hidroelectrica reprezintă cel mai mare IPO încheiat în Europa şi al treilea la nivel global din perioada ianuarie - iulie 2023. De asemenea, este cea mai mare listare de acţiuni din istoria BVB, surclasând-o pe cea a companiei Electrica din 2014 (valoarea atrasă din listarea Hidroelectrica a fost de 6 ori mai mare faţă de cea din IPO-ul Electrica). Analizând datele la zi, vedem o creştere a capitalizării pe segmentul reglementat al BVB la 270 miliarde lei, de la 197 miliarde lei în 2022", a subliniat Raluca-Alexandra Capaţina-Stoica, Senior Manager PwC România.

În ceea ce priveşte valoarea tranzacţionată, pe piaţa reglementată aceasta a crescut cu 16% în 2022 faţă de anul precedent, la 12,8 miliarde de lei. În ultimii 15 ani, cea mai mică valoare tranzacţionată a fost înregistrată în 2009 (5,1 miliarde lei), atunci când încrederea investitorilor a fost puternic afectată de corecţiile mari din 2008, în timp ce nivelul cel mai ridicat a fost înregistrat în 2007 (13,8 miliarde lei), înainte de criza financiară.

Studiul mai menţionează că primele cinci cele mai tranzacţionate acţiuni de pe piaţa reglementată în 2022 au fost cele din sectorul de petrol şi gaze şi din sectorul serviciilor financiare, respectiv OMV Petrom, Fondul Proprietatea, Banca Transilvania, BRD Group Societe Generale şi Romgaz.

Capitalizarea bursieră a BVB raportată la PIB a fost de 14,9% la 31 decembrie 2022, sub nivelul observat în celelalte pieţe bursiere din regiune precum Grecia, Croaţia, Cehia şi Bulgaria.

"Cu un număr semnificativ mai mare de societăţi listate şi o capitalizare medie de 115 milioane Euro, societăţile listate la BVB sunt mai mici în comparaţie cu cele listate la alte burse regionale, cu excepţia Slovaciei şi a Ciprului", mai arată studiul.

Acesta mai menţionează că finanţările verzi şi sociale au căpătat mai multă vizibilitate pe piaţa locală de capital în ultima perioadă, devenind din ce în ce mai atractive pentru investitorii locali şi internaţionali, precum şi pentru companiile şi autorităţile locale.

Studiul prezintă tendinţele multiplilor de evaluare în perioada 2007-2022 pe baza analizei a 82 de companii listate pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), fiind axat pe următoarele sectoare de activitate: Bunuri de consum, Petrol şi gaze, Servicii financiare, Sănătate, Industrial, Materiale şi Energie electrică. În ceea ce priveşte analiza pieţei de fuziuni şi achiziţii (M&A) raportul are la bază 510 de tranzacţii finalizate, pentru care au existat informaţii financiare relevante.

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. PwC este o reţea de firme prezentă în 152 de ţări cu mai mult de 328.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri