ROCA Industry, primul holding de materiale de construcții din România, a debutat astăzi, 11 martie, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul bursier ROC1, ca urmare a transferului de pe piața AeRO. ROCA Industry este prezentă pe piața de capital din ianuarie 2022, iar la momentul transferului avea o capitalizare de 234,7 milioane lei. Valoarea companiei a crescut cu 23% din momentul listării inițiale pe piața AeRO, din ianuarie 2022.

„Am toată convingerea că, odată cu accederea ROCA Industry pe piața principală, bursa noastră va fi mai valoroasă și mai atractivă. Și când spun asta, nu mă refer doar la capitalizarea de 250 de milioane de lei, ci la tot ceea ce acest holding aduce cu el: viziunea și ambiția de a consolida și a excela într-o piață fragmentată, demonstrând că suntem un motor de creștere sustenabilă; un model de business inovator care armonizează capitalul privat cu piața de capital; și misiunea noastră de a perpetua și transforma afacerile antreprenoriale în adevărați campioni regionali”, a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

Potrivit Studiului Confidex S2 2023, publicat în noiembrie 2023, cei mai pesimiști manageri din România, cu privire la evoluția propirului business în următoarele luni, erau cei din agricultură și industrie. Scăderea nivelului de încredere venea pe fondul noilor măsuri fiscale și al așteptărilor de încetinire a evoluției economiei naționale.

”Într-adevăr și eu eram pesimit cu privire la evoluția sectorului industrial cu un an în urmă. Totuși consider că o mare parte din perioada dificilă anticipată a trecut deja și mă aștep la un reveniment în 2024”, menționează Ioan-Adrian Bindea, CEO ROCA Industry.

În ultimul an acțiunea ROC1 a fost în top 10 lichiditate pe piața AeRO și s-a aflat în top 5 în indicele BET-AeRO ca pondere. În cei doi ani de prezență pe piața AeRO investitorii au realizat peste 7.200 de tranzacții cu 5,48 milioane de acțiuni ROC1 în valoare totală de 52,7 milioane de lei.

Transferul acțiunilor ROCA Industry pe Piata Reglementată a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners.

ROCA Industry deține, direct și indirect, un număr de 9 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), WORKSHOP DOORS (al doilea cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidentiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), precum și producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga, prin intermediul BICO Industries.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri