Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (Sibex) va lansa de luni sase contracte pentru diferenta (CFD), dupa ce a primit avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit unui comunicat al institutiei.
Contractele de diferenta ce vor fi disponibile in prima faza vor fi cele pe actiunile bancii BRD, ale Bancii Transilvania (TLV), ale casei de brokeraj Broker Cluj (BRK), SIF Banat-Crisana (SIF1), SIF Muntenia (SIF4), si Petrom (SNP).

“Am implementat in premiera pe piata de capital din Romania acest tip de contract din dorinta de a oferi investitorilor o gama cat mai completa de instrumente. Speram ca noile contracte sa aiba un impact pozitiv, iar lichiditatea lor sa creasca gradual, pe masura ce participantii vor percepe avantajele acestora comparativ cu instrumentele clasice din piata spot”, a declarat Darius Cipariu, director adjunct al Sibex.

Multiplicatorii noilor contracte vor fi de 100 actiuni pentru BRD CFD, 1.000 actiuni pentru contractele de diferenta pe SIF1, SIF4, TLV, SNP si de 10.000 actiuni pentru BRK CFD.

Pasul de tranzactionare pentru noile instrumente va fi de 0,0001, iar pretul de cotare la care se efectueaza marcarea zilnica la piata este pretul de inchidere al actiunii de pe piata Bursei de Valori Bucuresti.

Orarul de tranzactionare pentru CFD-urile va fi cel similar cu cel al pietei futures si options, respectiv intervalul 9.45-17.15.

Marjele aferente instrumentelor sunt de 20%, iar variatiile zilnice maxime admise ale preturilor de tranzactionare sunt de 15% din valoarea contractului evaluata la pretul de cotare.

Comisioanele de tranzactionare ale Sibex pentru aceste instrumente sunt similare celor practicate pe piata futures si options, respectiv 0,6 lei/contract, valoare la care se adauga comisioanul intermediarilor.

Potrivit regulamentului Casei Romane de Compensare, intermediarii care doresc sa tranzactioneze CFD-uri trebuie sa constitutie o garantie suplimentara de 10.000 lei, in numerar sau actiuni ale instrumente cu activ suport titlurile celor sase companii.

Contractul financiar pentru diferenta (CFD) este un contract standardizat incheiat intre un cumparator si un vanzator, prin care vanzatorul se obliga sa plateasca cumparatorului diferenta dintre valoarea unui activ suport la momentul initierii contractului si valoarea acelui activ suport la momentul lichidarii contractului in situatia in care diferenta este negativa, iar cumparatorul se obliga sa plateasca vanzatorului diferenta respectiva in situatia in care aceasta este pozitiva.

Contractele CFD se tranzactioneaza in marja, nu au scadenta si confera investitorilor expunere la variatiile de pret ale activului suport.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri