Tot la AGA din feburarie, vor fi aprobate rezultatele financiare pe 2009 si bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an. Totodata, pe ordinea de zi se afla si doua informari cu privire la stadiul listarii Fondului la Bursa si cel al semnarii contractului de administrare cu Franklin Templeton.
De la sfarsitul lunii trecute, Fondul Proprietatea are si o noua conducere executiva, dupa ce consiliul de supraveghere l-a numit pe Ionut Popescu, consilierul pe probleme economice al premierului Emil Boc, in functia de director general al Fondului Proprietatea, fiind inlocuiti totodata si directorul economic si cel juridic.
Astfel, Daniela Lulache a fost revocata din functia de director general, Mihai Darie din postul de director economic, iar Laura Constantin nu va mai fi director juridic. In locul acestora au fost numiti Ionut Popescu, ca director general si presedinte al noului directorat, Cristian Busu in functia de director economic, iar Valeria Nistor va ocupa postul de director juridic.
Compensatii soc la Fondul Proprietatea: Directorii demisi vor primi 0,5 mil. euro
In aceeasi data, Mircea Ursache a parasit functia de presedinte al consiliului de supraveghere, la cererea sa, in aceasta pozitie fiind numita Gratiela Iordache, deputat PDL.
Fondul Proprietatea este administrat in sistem dualist din mai 2008, de un consiliu de supraveghere, format din 7 membri, si un directorat, format din 3 membri. Directoratul a asigurat conducerea executiva a FP.
Fondul Proprietatea estima pentru afaceri de 1,29 miliarde lei, de peste doua ori mai mari decat in 2008, la un profit in crestere cu 52%, pana la 709,3 milioane lei.
Fondul arata ca profitul net a crescut constant in ultimii ani, in urma catorva tranzactii de succes, iar in 2009 estimarea de profit a ajuns sa fie de trei ori mai mare decat rezultatul net de 212 milioane lei, din bugetul de venituri si cheltuieli.
De asemenea, lichiditatile FP au crescut in patru ani de la zero la 500 milioane euro, fiind, "foarte probabil", compania romaneasca cu cele mai mari disponibilitati de "cash".
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: