Activele nete ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au urcat cu 1,3% in februarie, fata de prima luna a anului, la 7,716 miliarde ei (1,88 mld. euro), potrivit statisticilor Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
SIF Transilvania (SIF3) a inregistrat cea mai mare crestere a activelor, de 2,9%%, la 1,69 miliarde lei, fiind urmata de SIF Oltenia (SIF5) cu o apreciere de 2,1%, pana la 1,71 miliarde lei, in a doua luna a anului.

Activele SIF Muntenia (SIF4) s-au majorat cu 1,9% la 1,52 miliarde lei, cele ale SIF Moldova (SIF2) cu 0,44%, la 1,29 miliarde lei.

Singura scadere din sector a fost inregistrata de SIF Banat-Crisana (SIF1), a carui active s-au depreciat cu 1,08%, pana la 1,55 miliarde lei.

In februarie, nivelul de capitalizare inregistrat in sectorul SIF a fost de 4 miliarde lei (0,98 mld. euro), cu circa 6% mai mare decat in ianuarie. In aceeasi luna, SIF Oltenia si SIF Moldova au avut cea mai mare lichiditate, fiind tranzactionate 14,49%, respectiv 10,55% din capitalul social al acestora.

Din punct de vedere al numarului de tranzactii realizate, SIF Muntenia a prezentat cel mai mic interes pentru investitori, avand loc in tranzactii ce au insumat 4,02% din capitalul social.

Structura investitiilor in luna februarie

Investitiile financiare pe termen scurt au inregistrat o crestere de 1,03% in luna februarie, ponderea actiunilor cotate in acest segment pastrandu-se la nivelul anterior, de 98,5%.

SIF Oltenia detinea, la finele lunii februarie, cea mai mare pondere a actiunilor cotate din categoria investitiilor pe termen scurt in total active, de 63,1%, urmata de SIF Banat-Crisana cu 59,6% si SIF Moldova cu 58,3%.

De asemenea, in aceeasi categorie de investitii SIF Transilvania detinea 57,6% din active, iar SIF Muntenia 52,0%, comparativ cu media de 58,2% inregistrata pe anasamblu SIF in februarie.

Actiunile cotate insumau 4,8 miliarde lei pe ansamblu portofoliilor SIF si reprezentau 60,7% din total active.

In acelasi timp, actiunile necotate din portofoliu societatilor de investitii si-au pastrat valoarea neschimbata si la finele lui februarie, dar cu o pondere mai mica, de 29,0% din total active.

Plasamentele in fondurile de investitii au crescut cu 8% in februarie, la 43,4 milioane lei. Circa 91% din aceasta valoare erau detinute de catre SIF Muntenia, cu 22,3 milioane lei, si SIF Moldova, cu 17,6 milioane lei.

Ponderea investitiilor in titluri de stat si-a pastrat ponderea in totalul activelor, respectiv 0,58%, valoarea fiind de 46,1 milioane lei.

Volumul depozitelor bancare in cadrul activelor celor cinci SIF-uri a fost de 544,6 milioane lei, iar ponderea lor a scazut de la 7,1%, in ianuarie, la 6,8%. Cea mai mare pondere a depozitelor bancare in activ se regaseste la SIF Oltenia (9,75%) si SIF Moldova (9,85%), iar cea mai mica la SIF Muntenia, cu 2,2%.

Investitiile in obligatiuni municipale si-au mentinut valoarea la 1,85 milioane lei, in timp ce plasamentele in bonduri corporative s-au majorat cu 10% la 67,9 milioane lei. Cea mai mare detinere de obligatiuni corporative o avea SIF Muntenia, de 61,2 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri