Bursa de Valori Bucuresti a inchis saptamana 10-14 mai cu aprecieri puternice, fiind dominata de o volatilitate foarte ridicata si evolutii zilnice record pe indici.
Volatilitatea a fost generata de faptul ca majoritatea companiilor au avut in aceasta perioada data ex-dividend, precum si pe fondul raportarilor financiare pe primul trimestru al anului.

Lichiditatea pietei de actiuni din saptamana trecuta a scazut cu 31%, la 165,87 milioane lei (39,6 mil. euro), iar segmentul de obligatiuni a atras 112,21 milioane lei.

“Si in perioada urmatoare volatilitatea cred ca va fi destul de ridicata. In primul rand, investitorii vor analiza rezultatele primului trimestru, iar apoi, semnalul va fi dat tot de bursele externe”, a declarat Georgiana Pacesila, asset manager la Confident Invest, pentru Wall-Street.

Ea afirma ca pe pietele externe inca mai exista temeri legate de criza deficitelor, in ciuda masurile de intrajutorare a economiilor europene.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 8,77% in ultima saptamana, la 5.338,31 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a castigat 7,86%, pana la 3.209,72 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat o crestere de 2,78%, la nivelul de 25.260,31 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 11,59%, pana la 11.078,40 de puncte.

“Aprecierea poate fi incadrata intr-un context, solutiile propuse de liderii europeni venind intr-un moment in care bursa se afla intr-o puternica zona de supra-vanzare. Acelasi lucru il putem spune mai ales despre pietele europene dezvoltate, care, pe fondul acestor probleme, de la inceputul anului au cunoscut o perioada de corectie si nu una de crestere, asa cum am avut exemplu pe bursa locala”, apreciaza Andreea Gheorghe, analist la Intercapital Invest, in raportul saptamanal Puls Capital.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in crestere cu 7,22%, pana la 511,73 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 6,42%, pana la nivelul de 735,02 puncte.

Tranzactiile realizate pe SIF-uri au atras 62% din rulajul total

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 62,9 milioane lei, si s-au depreciat cu 2,48%, la pretul de 1,57 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis saptamana cu o crestere de 1,13%, pana la 1,13 lei, in urma unor tranzactii de 16,44 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au castigat 1,68% pana la pretul de 1,21 lei, in urma unor schimburi de 9,77 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urcat cu 9,63%, la 0,74 lei, pe un rulaj de 5,25 milioane lei.

SIF Transilvania (SIF3) a facut obiectul a unor tranzactii in valoare de 8,65 milioane lei, in timp ce actiunile au crescut cu 3,25%, pana la pretul de 0,635 lei.

TLV, singura pe minus din sectorul bancar

Titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au crescut cu 4,48%, la 14 lei/actiune, pe o lichiditate de 8,44 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au urcat cu 14,53%, pana la 134 lei, pe un rulaj de 4,03 milioane lei.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis saptamana cu o depreciere de 10,11%, la pretul de 1,6 lei, in urma unor schimburi de 15,8 milioane lei.

De pe alta parte din sectorul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 4%, pana la pretul de 0,312 lei, pe rulaje de 8,42 milioane lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) au crescut cu 12,27%, la 18,3 lei, pe o lichiditate de 2,41 milioane lei, in timp ce titlurile Transgaz (TGN) s-au apreciat cu 8,17%, pana la cotatia de 232,9 lei, in urma unor schimburi de 5,12 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri