Camera Deputatilor a adoptat miercuri un proiect de lege care ii va permite Avocatului Poporului sa primeasca pensie speciala in cuantum de 80% din indemnizatia bruta avuta in ultima luna de activitate, care se va putea cumula cu indemnizatia, scrie Ziare.com.

Potrivit datelor inregistrate oficial pe site-ul Camerei Deputatilor, au fost 182 de voturi "pentru", 82 de voturi "impotriva" si 10 abtineri.

"Avocatul Poporului, precum si persoanele care au exercitat functia de Avocat al Poporului, indeplinind conditiile de numire prevazute pentru judecatori la Curtea Constitutionala la data pensionarii sau recalcularii pensiei anterior acordate, beneficiaza de pensie calculata si stabilita in aceleasi conditii cu cea a judecatorilor Curtii Constitutionale.

Pensia de serviciu poate fi cumulata cu indemnizatia pentru mandatul in curs de exercitare", se arata in proiectul care modifica legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului.

Mesaj de la USR: "sa le fie rusine"

Deputatul USR Cristian Seidler le-a transmis colegilor care au votat si azi, si altadata, acordarea de pensii speciale sa "le fie rusine" si i-a cerut ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu, sa vina in Parlament si sa explice daca asa se face "justitie sociala".

Proiectul a trecut deja de Senat, prin urmare va fi trimis la presedinte pentru promulgare, seful statului putand sa il conteste la CCR sau sa il retrimita la Parlament, pentru reexaminare.

Ce spune legea?

Ca urmare a modificarilor, Avocatul Poporului va beneficia de o pensie speciala egala cu 80% din indemnizatia bruta aflata in plata a unui judecator al Curtii Constitutionale la care se adauga si sporurile aferente.

Conform unui document publicat pe site-ul CCR referitor la veniturile obtinute de judecatorii Curtii la data de 31 martie 2018, castigurile ar fi urmatoarele:

  • Indemnizatie bruta lunara: 29.269 lei
  • Spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihica: 5.206 lei
  • Spor pentru pastrarea confidentialitatii: 1.041 lei
  • Spor pentru conditii de munca grele, vatamatoare sau periculoase: 3.124 lei
  • Indemnizatia lunara pentru titlul stiintific de doctor: 950 lei
  • Total:39.590 lei
  • Pensia speciala (80%): 31.672 lei

Pe de alta parte, conform ultimei declaratii de avere publicate pe site-ul Avocatului Poporului in iunie 2017, pentru anul fiscal anterior, Victor Ciorbea a castigat lunar circa 12.500 de lei, insa, odata cu majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2018, salariul Avocatului Poporului poate varia intre 15.225 lei si 19.950 lei.

Rolul fundamental al Avocatului Poporului este acela de a apara drepturile si libertatile cetatenesti in raport cu autoritatile publice si mai ales in raport cu cele executive.

Demisia lui Victor Ciorbea a fost ceruta in strada de protestatarii #Rezist din cauza pozitiilor adoptate de acesta in timpul unor crize importante, cum ar fi ordonanta de urgenta 13 sau Revolutia fiscala.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri