Nicușor Dan: Îmi doresc condiții bune pentru cei ce muncesc în teatre

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că prima etapă a construcţiei bugetului pentru 2021 s-a încheiat, luni discutând pe acest subiect cu instituţiile de cultură din subordinea PMB.

Potrivit edilului general, o primă formă a bugetului pe anul 2021 urmează să fie conturată în cel mai scurt timp.

"Sunt unele teatre care funcţionează în clădiri improprii, altele care reuşesc să se descurce bine în condiţii mai grele, dar sunt şi instituţii care nu reuşesc să se organizeze tocmai bine. Am tot respectul pentru artiştii noştri şi pentru toţi cei care lucrează în teatrele bucureştene, la Operă sau la Circ. Vom avea mereu în vedere sprijinul pentru acest sector şi în timpul mandatului meu îmi doresc să avem din ce în ce mai multe spectacole, din ce în ce mai mulţi spectatori, dar şi condiţii bune pentru cei care îşi desfăşoară munca în acest domeniu", a declarat Nicuşor Dan, potrivit unui comunicat al PMB, transmis AGERPRES.

La discuţiile de luni au participat directorii teatrelor "Stela Popescu", "Ion Creangă", "Excelsior", "Tineretului Metropolis", "Ţăndărică", "Teatrul Mic", "Teatrul de Comedie", "Bulandra", "Dramaturgilor Români", "Evreiesc", "Nottara", "Masca", "Odeon", "Constantin Tănase", precum şi conducerea Operei Comice din Bucureşti, a Circului şi a Centrului Cultural "Lumina".

Au participat, de asemenea, viceprimarii Stelian Bujduveanu şi Horia Tomescu, precum şi consilieri municipali din cadrul CGMB.

Citeste si:
Florin Cîțu: Nu înțeleg de ce avem cheltuieli bugetare atât de mari
Florin Cîțu: Nu înțeleg de ce...

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul spune că "de acum, bugetul Primăriei intră în linie dreaptă".

"Mulţumesc tuturor celor care au participat la dezbateri, organizaţiilor non-guvernamentale care au fost prezente şi au adresat întrebări foarte directe celor din direcţiile şi instituţiile Primăriei. Îi asigur pe toţi că voi ţine cont de discuţiile din aceste săptămâni şi vom construi un buget corect, care să răspundă nevoilor bucureştenilor. Avem în vedere priorităţile din fiecare domeniu şi punem bazele unui oraş trainic, sigur, la standarde europene", a scris Nicuşor Dan, pe pagina de socializare.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri