PSD nu va merge, cel mai probabil, la consultările de la Cotroceni, cu o propunere de premier, însă o decizie va fi luată luni dimineaţă în Consiliul Politic Naţional al partidului.

Anunţul a fost făcut duminică de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, scrie Agerpres.

"PSD nu merge în acest moment cu nicio propunere pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele, cel puţin, a unei părţi din această criză, cea politică, a girat-o până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu şi trebuie să-şi refacă guvernarea pentru că acest tip de guvernanţă nereuşită până acum, cel puţin din perspectiva rezultatelor guvernării, este eroul principal. (...) Analizăm această situaţie, vom vedea luni dimineaţă, înainte de a merge la Cotroceni.

Avem un Birou Naţional, putem să facem şi un Consiliu Naţional, dacă este cazul. Dar în acest moment, cred că în această fază nu suntem hotărâţi pentru că nu suntem siguri de intenţia preşedintelui", a afirmat Dîncu, la Prima Tv.

El a explicat că preşedintele Iohannis a spus că nu va pune niciodată un premier de la PSD şi acum doreşte refacerea actualei coaliţii.

"Deci, ne spune lumea: bun, acum l-aţi dat jos, acum treceţi la guvernare. Cum să mergem la putere? Pentru că este atributul preşedintelui să numească premierul. Preşedintele s-a pronunţat mai demult că nu va pune niciodată un premier al PSD. Am mers cu propuneri, după alegeri, şi am fost refuzaţi. Acum, de bun simţ ar fi fost ca domnul Cîţu, după ce a observat că are o majoritate de 281 în Parlament împotriva lui, să-și dea demisia şi preşedintele să refacă, să revenim la situaţia de la început, la situaţia de după alegeri şi atunci să dea ocazia să se creeze o majoritate, normal ar fi fost ca PSD, că a avut cele mai multe voturi, a câştigat alegerile, chiar dacă nu a făcut majoritatea de 51%. Acum vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, este o variantă pentru că a făcut şi această punte peste weekend, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie, pentru că nu are rost să ne ducem cu propunere când nu ni se cere propuneri, pentru că o facem în van. Înţelegem că preşedintele vrea să se refacă această coaliţie", a adăugat Dîncu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri