Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că România va solicita la nivel european realizarea unei evaluări voluntare, în luna septembrie, privind aderarea la Spaţiul Schengen.

Acesta a făcut precizările în cadrul şedinţei de Guvern, după ce premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat să prezinte concluziile discuţiilor purtate la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne, de la Praga, imediat după preluarea preşedinţiei de către Cehia.

"În marja Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne(JAI), desfăşurat la Praga, am avut posibilitatea să am o întâlnire bilaterală cu doamna comisar Ylva Johansson, ocazie cu care i-am solicitat sprijin pentru urgentarea procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen. Vreau să spun, domnule prim-ministru, că suntem în etapa în care aşteptăm realizarea unei evaluări voluntare, lucru pe care îl vom solicita cu ocazia primei reuniuni (...) la nivel tehnic. În luna septembrie ne propunem să realizăm cu experţii din statele membre această evaluare voluntară, astfel încât la momentul octombrie 2022, prima reuniune a Consiliului JAI, să fim în măsură să prezentăm toate detaliile solicitate şi să îndeplinim toate condiţiile tehnice astfel încât decizia să fie una favorabilă României", a declarat Lucian Bode.

Ultima evaluare a fost făcută acum mai bine de un deceniu

Bode a reamintit că evaluarea României şi Bulgariei, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor tehnice de aderare, a fost realizată în urmă cu 11 ani.

Map of the Schengen Area
"România îndeplineşte condiţiile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen. România solicită Comisiei, solicită statelor membre să existe un echilibru între obligaţiile pe care România şi le asumă ca gestionar a celei mai întinse frontiere a Uniunii Europene, 2.070 de kilometri de frontieră a Uniunii Europene o gestionează România, şi drepturile de care trebuie să se bucure România în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor. (...) Am încredere că România se află pe drumul cel bun şi că beneficiază şi în urma realizării obligaţiilor asumate şi în contextul securitar din regiune, arătând că securitatea frontierelor naţionale şi securitatea frontierelor Uniunii Europene este asigurată, este în măsură să îşi propună ca, sub preşedinţia cehă, să avem acest dosar, dosarul de extindere a spaţiului Schengen aprobat şi aici mă refer la cele trei ţări, evident: Bulgaria, Croaţia şi România, citându-le în ordine alfabetică", a declarat Bode.

Premierul Ciucă a reiterat apelul său către toate instituţiile implicate în finalizarea demersurilor legate de aderarea la Spaţiul Schengen.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri