Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 238 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 12 abţineri, scrie Agerpres.

Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri