Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri. S-au înregistrat 246 voturi pentru şi patru abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional, scrie Agerpres.

Deputații au adoptat proiectul de lege cu 246 de voturi „pentru”, şi patru abţineri.

„Am iniţiat acest proiect, împreună cu colegi din PNL, din nevoia de a avea un instrument cu rol în prevenirea şi combaterea traficului de droguri, mai ales că sunt traficanţi care recidivează. Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum şi a celor au efectuat fără drept operaţiuni cu substanţe psihoactive sau pretinzând că deţin autorizaţie”, a declarat ministrul Justiției Alina Gorghiu.

Proiectul de lege vizează organizarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.

„În scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, denumit în continuare Registrul”, prevede iniţiativa legislativă, conform News.ro.

În Registru nu sunt înscrise persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

„În înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) copia de pe Registru - documentul eliberat autorităţilor române competente, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea; a) stat membru - statul membru al Uniunii Europene;

b) stat terţ - statul care nu este membru al Uniunii Europene;

c) locaţie - imobilul în care persoana înscrisă în Registru locuieşte/se găseşte o perioadă nedeterminată sau imobilul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea”, conform sursei citate.

Registrul este constituit ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, Registrul poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.

„Evidenţa informatizată a Registrului şi evidenţa informatizată dactiloscopică şi a datelor genetice judiciare se organizează şi funcţionează în cadrul Poliţiei Române, care asigură şi coordonarea activităţilor desfăşurate în aceste domenii”, mai prevede proiectul.

„Practic, vorbim despre o bază de date cu ajutorul căreia poliţia va putea să verifice unde sunt traficanţii, ce fac, ce serviciu au, cu cine intră în contact, dacă sunt la un festival sau dacă stau în preajma şcolilor. În funcţie de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 şi 20 de ani. În această perioadă, poliţia va putea şti unde există riscul ca persoana vizată să vândă din nou droguri”, a mai spus Alina Gorghiu

Sursa foto: Lipik Stock Media / shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri