Nordis, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, a obținut pre-certificarea Green Homes pentru proiectul imobiliar Nordis Mamaia, pe care îl construiește în zona de Nord a stațiunii Mamaia. Lucrările pentru acest ansamblu vor fi finalizate în 2021, iar construcția va avea 730 de camere de hotel și 290 de apartamente, cu o suprafață totală de 80.000 de metri pătrați.

Nordis Mamaia a obținut pre-certificarea prin întrunirea criteriilor de performanță energetică și responsabilitate față de mediu, aferente acestei etape. De asemenea, prin alegerea locului unde este construit, este revitalizat un teren industrial dezafectat, potrivit dezvoltatorului.

În cadrul proiectului, Nordis folosește designul biofilic, care "aduce natura în interiorul spațiului locuit", prin plante și vegetație diversă. De asemenea, proiectul este prevăzut cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice și alte măsuri pentru încurajarea soluțiilor de mobilitate sustenabilă. Construcția beneficiază și de unități sanitare cu consum redus de apă, irigații și spații verzi.

Investiția se ridică la 70 de milioane de euro, iar potrivit dezvoltatorului, clădirea are eficiență energetică superioară, ceea ce pe termen lung se traduce în consum și facturi reduse. De altfel, dezvoltatorul intenționează să vândă camere de hotel către investitori, care ulterior vor fi închiriate de către Nordis.

Pentru a diminua efectul de insulă de căldură urbană, care accentuează canicula și valurile de căldură din spațiile locuite, vor fi instalate terase înierbate și acoperiș verde. Lucrările pentru ansamblul Nordis Mamaia vor fi finalizate în 2021, iar construcția va avea 730 de camere de hotel și 290 de apartamente, cu o suprafață totală de 80.000 de metri pătrați.

Ansamblul Nordis Mamaia este format din 4 corpuri, fiecare cu câte 10 etaje, unite între ele prin zona de lobby. Complexul este situat foarte aproape de zona de cluburi și restaurante și dispune de 10.000 metri pătrați de plajă.

Sistemul de certificare Green Homes este recunoscut internațional și se află în proces de implementare în alte 12 țări, prin programul "SMARTER Finance for Families".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri