Preţurile la locuinţe (măsurate prin Indicele preţurilor locuinţelor) au crescut cu 2,6% în zona euro şi cu 2,7% în UE, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Creșterile din România se clasează sub medie, pe același loc cu Franța, la 1,6%.

Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Letonia, Slovenia, Austria, Cehia, Olanda, Germania, Croaţia, Suedia, Lituania, Slovacia, Portugalia, Danemarca, Polonia, Malta, Estonia, Finlanda, Irlanda, Spania, Belgia, Italia, Franţa şi România.

Toate statele membre UE pentru care sunt disponibile date au raportat creşteri ale preţurilor locuinţelor în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai important avans fiind în Letonia (6,7%), Slovenia (4,5%), Austria (4,2%), Cehia (3,9%), Olanda (3,8%), Germania (3,7%), Croaţia (3,6%), Suedia (3,5%), Lituania (3,4%), Slovacia (3,3%), Portugalia (3,2%), Danemarca şi Polonia (ambele cu 3,1%), Malta (2,7%), Estonia şi Finlanda (ambele cu 2,6%), Irlanda şi Spania (ambele cu 2,4%), Belgia (1,8%), Italia (1,7%), Franţa şi România (ambele cu 1,6%).

În trimestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, preţurile la locuinţe au crescut cu 6,8% în zona euro şi cu 7,3% în Uniunea Europeană. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor la locuinţe din trimestrul patru din 2006 pentru zona euro şi din trimestrul trei din 2007 pentru UE. În primul trimestru din 2021, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,7% în zona euro şi cu 6,1% în Uniunea Europeană.

În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile date, cele mai importante creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe s-au înregistrat în Estonia (16,1%), Danemarca (15,6%), Lituania (12%) şi Cehia (14,5%), singura scădere fiind în Cipru (minus 4,9%).

În România, preţurile locuinţelor au înregistrat un avans anual de 3% în trimestrul doi din 2021, după o expansiune de 1,4% în primul trimestru din 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri