Dubai este o piață extrem de atractivă pentru investitorii din imobiliare, în special prin prisma sprijinului oferit de autorități, care încurajează companiile să investească în emirat, dar Nordis, unul dintre cei mai activi dezvoltatori din România în ultimi ani, încă nu se gândește la investiții pe una dintre cele mai mari piețe imobiliare din lume.

Nordis Group a fost sponsorul pavilionului României la Expo Dubai, ocazie cu care dezvoltatorul imobiliar român a intrat în contact cu oamenii de afaceri locali, găsind piața locală extrem de atractivă, dar preferă să continue investițiile pe plaiurile mioritice, chiar dacă autoritățile nu susțin companiile la fel de mult ca în Dubai, iar percepția față de dezvoltatorii imobiliari nu este una foarte bună.

Nu știu dacă e bine sau nu să spun acest lucru, dar există un soi de mânie proletară, pe ideea că dezvoltatorii sunt hoți, că fac prea mulți bani și așa mai departe. Spre deosebire de zona asta Europei, care este mult mai socialistă, în care individul primează, în Dubai, liderii au altă viziune, iar companiile sunt mai importante, pentru că, o persoană, oricât de mult ar lucra sau ar produce, nu poate să aibă un impact la fel de mare, de prosperitate economică decât o companie”, a declarat Emanuel Poștoacă, președintele Nordis Group.

La noi există un soi de mânie proletară, pe ideea că dezvoltatorii sunt hoți, că fac prea mulți bani și așa mai departe.
- Emanuel Poștoacă -

Dubai este unul dintre statele care oferă foarte multe facilități fiscale companiilor active pe plan local, eliminând unele taxe și impozite, pe care le plătesc în alte țări, ca obligații fiscale, sub forma unor contribuții la bugetele de stat.

Prin urmare, Dubaiul a devenit o țintă de investiții inclusiv pentru antreprenorii din România. wall-street.ro scria în 2021 despre afaceri noi în imobiliare inaugurate în emirat de către oameni de afaceri din România. Antreprenorul Ștefan Mandachi și-a deschis o agenție imobiliară în emirat, vizând vânzări de 100 de milioane de euro pe an. Antreprenorul a declarat pentru wall-street.roîn Dubai ești tratat ca un demnitar, dacă investești la ei.

Totodată, agenția Emax Real Estate a început să vândă apartamente în Dubai doar pe baza pașaportului, astfel încât clientul să nu fie nevoit să se deplaseze pentru a se ocupa de partea birocratică, deși procesele birocratice din Dubai sunt mult mai simple și mai facile decât cele din România.

În ceea ce privește piaţa imobiliară, Dubai este o piață foarte stabilă şi matură, fiind una dintre cele mai sigure din lume pentru investiții. Sectorul este puternic susținut de către guvern, fiind adoptate o serie de măsuri care să încurajeze investițiile imobiliare şi să rezolve litigiile rapid, corect şi eficient. Un alt exemplu, este cel dat de renunțarea la impozitarea veniturilor din chirii în zona de imobiliare.

Prin legislație, orice companie are dreptul să întârzie la plată 365 de zile. Un an de zile este o perioadă în care ai timp să-ți rezolvi toate problemele.

Modul de finanțare este simplu, modul cum se lucrează cu autoritățile locale, obținerea de autorizații este foarte simplă. Iar de la 1 ianuarie Dubaiul a devenit primul stat în care lucru cu autoritățile este 100% online. Nu mai există nicio hârtie. Dacă avem nevoie de o procură, facem un call video pe WhatsApp”, ne mai spus președintele Nordis.

Potrivit antreprenorului, autoritățile din Dubai oferă mai multe avantaje investitorilor decât în țările estul Europei, deoarece viziunea este una complet diferită în emirat, iar companiile sunt mai importante pentru economie.

Statul Dubai are foarte mare grijă companii, inclusiv de dezvoltatorii imobiliari, în timp ce în zona aceasta de Europă, unde lucrurile stau diferit. Ei consideră că, dacă unei companii îi merge bine, îi va fi bine și statului, și individului. Și cred că este o rețetă bună, mai ales dacă ne uităm la felul cum arăta Dubaiul acum 30 de ani și la cum arată acum”, a subliniat Emanuel Poștoacă.

La Mamaia proiectul nostru este mare, dar în Dubai am fi foarte mici.

- Emanuel Poștoacă -

Întrebat dacă Nordis a luat în calcul și posibilitatea de a investi în emirat, președintele grupului a spus că în Dubai sunt prezenți jucători uriași, competiția fiind foarte puternică.

Este tentant, doar că acolo competiția este foarte mare, sunt dezvoltatori uriași, iar noi am fi foarte mici. Trebuie să fim conștienți de nivelul nostru. Poate că la Mamaia proiectul nostru este mare, dar în Dubai am fi foarte mici. Ar fi nevoie de un efort prea mare ca devenim cineva acolo.

De cealaltă parte, mai sunt așa de multe lucruri de făcut în țară și avem o țară atât de frumoasă, și atât de multe locuri minunate în care ne putem extinde și unde chiar putem face ceva care să conteze”, ne-a mai spus Emanuel Poștoacă.

Citeste si:

    În prezent, Nordis are proiecte imobiliare în București, Constanța, Sinaia și Sibiu, iar, potrivit președintelui grupului, are în plan și alte proiecte, pe care le-ar putea anunța în toamna acestui an.

    Nordis Group a înregistrat în 2021 vânzări totale de 400 de milioane de lei, ceea ce înseamnă circa 80 de milioane de euro, iar președintele grupului, Emanuel Poștoacă, este de părere că 2022 va fi și mai bun, atât pentru compania pe care o conduce, dar și pentru piața imobiliară în general.

    Sursa foto: Shutterstock

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Adrian Ungureanu
    Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


    Setari Cookie-uri