One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a obținut autorizația de construire pentru One Lake District, o dezvoltare rezidențială sustenabilă de amploare cu 2.076 de apartamente, situată chiar pe malul lacului Plumbuita. Valoarea brută de dezvoltare pentru One Lake District este de 337,7 milioane de euro.

Ansamblul rezidențial va fi dezvoltat pe opt hectare de teren, într-o locație exclusivistă pe malul lacului Plumbuita, ceea ce va oferi acces direct la lac. One Lake District va beneficia de sistemul geoexchange menit să asigure energie regenerabilă tuturor locatarilor, sistem care se numără printre cele mai eficiente din punct de vedere energetic, mai curate din perspectiva mediului înconjurător și cele mai rentabile sisteme de utilizare a spațiului disponibile.

Dezvoltarea este inclusă din parteneriatul pe care One United Properties l-a demarat cu Veolia România pentru soluții care vizează eficientizarea consumului de energie, ca parte din strategia pe termen lung a dezvoltatorului de a livra clădiri durabile, cu amprentă redusă de carbon. Prin implementarea acestei soluții geoexchange, comparativ cu cea tradițională, se vor evita emisii de cca. 2.000 de tone de CO2/an.

One Lake District va fi format din 9 clădiri rezidențiale cu aproximativ 2.076 de apartamente. Pe lângă cele 9 turnuri rezidențiale, dezvoltarea include o clădire cu patru etaje destinată exclusiv parcărilor și încă o clădire cu 3 etaje pentru servicii educaționale și administrative. Sunt prevăzute 2.614 locuri de parcare, atât suprateran, cât și în clădirea dedicată. În plus, cele 5 spații comerciale vor aduce viitorilor rezidenți numeroase servicii comerciale, gastronomice sau de relaxare.Ansamblul va fi conectat direct și la autostrada A3.

„One Lake District va fi un complex rezidențial exclusivist, realizat la standardele superioare de calitate cu care ne-am obișnuit deja clienții. Propunem o paletă diversificată de servicii special concepute pentru rezidenți, precum și unități rezidențiale variate, de la studiouri, la apartamente cu 1, 2, 3 camere sau duplexuri. Ansamblul se înscrie în linia dezvoltărilor One United Properties care vizează și segmentul mediu și mediu-superior, iar prețurile de vânzare pornesc de la aproximativ 85.000 de euro. Locația pe care am ales-o este, la fel ca în cazul tuturor dezvoltărilor noastre, cea mai bună pe care o poate oferi zona respectivă, cu acces rapid la toate serviciile necesare. Prin toate avantajele pe care le oferă, această locație reprezintă noul pol important al zonei de nord a Bucureștiului”, spune Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.

One Lake District va avea o suprafață totală construită de peste 250.000 de metri pătrați și va fi construit în trei faze de dezvoltare, fiind estimat a fi livrat la finalul anului 2026.

Sursa foto: One United Properties

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri