Danubiu Enterprises, dezvoltator de real estate comercial (spații logistice și de retail), are în plan pentru anul 2024 să înceapă dezvoltarea unui proiect de retail în valoare de peste 10 milioane de euro, deschis spre închiriere vânzătorilor angro și cash & carry (de produse alimentare și nonalimentare).

Numit A1 Shopping Center, acesta va fi amplasat pe un teren în suprafață de 67.000 de metri pătrați din vestul Capitalei, zona Militari-Chiajna, la o distanță de doar 50 de metri de Autostrada 1 și în apropiere de Divertiland Water Park.

Cu o suprafață închiriabilă de 24.000 de metri pătrați, complexul va cuprinde atât o zonă comercială propriu-zisă, cât și spații de depozitare, alături de o serie de servicii complementare. Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în trimestrul al doilea al anului 2024, termenul estimat de finalizare fiind trimestrul al treilea din 2025.

A1 Shopping Center(Sursa: Danubiu Enterprises)

„Inițial, acest proiect trebuia să fie compus dintr-un strip mall dedicat retailerilor clasici, al căror public-țintă este reprezentat de consumatorii finali, alături de un hotel de 3 stele, ce trebuia să acopere cererea destul de ridicată pentru călătorii de afaceri din vestul Capitalei. Ulterior, însă, în urma analizei aplicate, în timp, a nevoilor pieței, am realizat că zona respectivă a Bucureștiului ar fi mai bine deservită de un proiect conceput pentru retaileri de tip angro și cash & carry, care vin să răspundă variatelor nevoi ale proprietarilor de magazine mici și medii din toată țara”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Maria Iancu, Director Dezvoltare.

Potrivit ei, concluzia companiei a fost confirmată de feedbackul primit din piață, un important retailer manifestându-și deja interesul pentru închirierea unui spațiu de mari dimensiuni în proiect.

„Suntem convinși de viabilitatea modelului nostru de business și suntem gata să deschidem negocierile și cu alți jucători de profil”, a mai spus Maria Iancu.

A1 Shopping Center

(Sursa: Danubiu Enterprises)

Oferind acces rapid către Autostrada A1 și Centura Bucureștiului, parcul comercial de tip angro va cuprinde atât spații de vânzare moderne, dotate cu toate facilitățile și utilitățile necesare, cât și spații de depozitare.

La aceste două componente esențiale se adaugă o zonă de servicii pentru retailerii cash & carry, o zonă de food court, un număr generos de spații de parcare, inclusiv o zonă dedicată autoturismelor de tip dubă, aspecte menite să fluidizeze circulația cumpărătorilor de mărfuri.

Sursa foto: Danubiu Enterprises

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri