Compania ungara TriGranit a inceput lucrarile de constructie la primul sau proiect rezidential de pe piata locala, Cartierul Tineretului, din Cluj-Napoca, in care va investi 510 milioane de euro. Proiectul va totaliza 6.000 de unitati, iar prima faza va fi livrata in al treilea trimestru din 2009.
Ansamblul va fi construit cu sprijinul Primariei Cluj-Napoca, pe un teren de 203 hectare, la marginea orasului, langa parcul industrial Tetarom II, ocupat de concernul american Emerson.

Aceasta va fi primul proiect rezidential dezvoltat de TriGranit in Romania si va reprezenta, conform oficialilor companiei, cel mai ambitios proiect imobiliar de pe piata locala, din ultimii 20 de ani.

Sandor Nyul (foto), directorul general al Trigranit Developement Corporation, a declarat ca preturile locuintelor vor fi curpinse intre 700 si 4.000 de euro pe metru patrat, in functie de gradul de confort al apartamentelor, aceleasi preturi fiind valabile si in cazul proiectelor dezvoltate de TriGranit in Bratislava, Budapesta, Cracovia sau Sankt Petersburg.

Proiectul va avea 2.894 de apartamente la standard mediu, 1.132 la standard superior, 196 de apartamente penthouse, 363 de apartamente in locuinte terasa, 71 de case insiruite, 300 de case cuplate, 358 de case detasate, 162 de vile si 384 de locuinte sociale. Cartierul Tineretului va fi comparabil, ca suprafata, cu cel mai mare cartier din Cluj-Napoca, Manastur, care are 100.000 de locuitori.

TriGranit Development Corporation este o companie specializata in dezvoltarea si managementul de proiecte impobiliare, activa in 11 tari din Europa Centrala si de Est. Compania detine un portofoliu de proiecte finalizate in valoare de doua miliarde de euro si alte proiecte in curs de dezvoltare, in cadrul unor parteneriate public-private si investitii directe, valorand aproximativ 8,5 miliarde de euro.

Actionariatul TriGranit este format din fondul austriac de investitii Immoeast, oamenii de afaceri maghiari Sandor Demjan si Sandor Csanyi, Peter Munk, om de afaceri canadian si Nathaniel Rotschild, din familia de bancheri britanici Rotschild.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri