Pfizer anunță concedieri în Belgia, dar se ”mută” în România

Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România.

Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer îl are la Zaventem (Belgia) ar urma să îşi piardă locul de muncă. Motivul avansat de conducerea companiei ar fi delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti (România), scrie Agerpres.

Sindicatele se declară şocate de acest anunţ făcut de Pfizer, unul din marii producători de vaccinuri împotriva COVID-19, în plină pandemie.

"Recurgerea la concedieri în contextul sanitar actual este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care lucrează la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri vaccinuri împotriva COVID-19", a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.

Pfizer susține optimizarea organizării

În replică, conducerea companiei vorbeşte despre optimizarea organizării.

Citeste si:
Câți români s-au vaccinat până azi și ce reacții adverse s-au...
Vaccinare anti-COVID-19 |...

"Încercăm în permanenţă să optimizăm organizarea lanţului de aprovizionare mondială. În prezent explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm mai bine resursele, să îmbunătăţim eficacitatea proceselor, continuând în acelaşi timp să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea să se traducă prin redistribuirea unui număr de funcţii din cadrul lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse", a declarat un purtător de cuvânt de la Pfizer.

Grupul farmaceutic american Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii: Anderlecht (centru de cercetare clinică), Ixelles (sediu administrativ şi comercial), Puurs (centru de producţie) şi Zaventem (centru de distribuţie).

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri