Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate împotriva variantei Omicron de alianţa Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna.

Vaccinurile "ţintesc subvarianta Omicron BA.1 pe lângă tulpina originală a noului coronavirus", au precizat într-un comunicat reprezentanţii EMA, o agenţie al cărei sediu general se află în oraşul olandez Amsterdam, notează Agerpres.

Ţările din Uniunea Europeană se pregătesc să desfăşoare o nouă campanie de vaccinare înaintea unei creşteri anticipate a numărului de infectări provocate de noul coronavirus în această iarnă.

Noile vaccinuri bivalente au fost adaptate pentru a combate subvarianta BA.1 de Omicron şi varianta originală a virusului SARS-CoV-2, depistată pentru prima dată în China la sfârşitul anului 2019.

EMA recomandă ca aceste vaccinuri bivalente dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi de Moderna să fie utilizate ca doze booster pentru orice persoană de peste 12 ani care a primit deja schema primară de vaccinare împotriva COVID-19. Aceste vaccinuri sunt versiuni adaptate ale vaccinurilor originale Comirnaty (Pfizer-BioNTech) şi Spikevax (Moderna).

Potrivit Reuters, decizia finală de distribuire a acestor vaccinuri aparţine Comisiei Europene, care respectă de obicei recomandările EMA şi se pronunţă foarte repede după formularea lor.

În august, Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a autorizat vaccinul bivalent dezvoltat de Moderna. Elveţia şi Australia i-au urmat exemplul la scurt timp după aceea.

Decizia anunţată joi de EMA intervine la o zi după ce boosterul adaptat de Pfizer pentru a ţinti actualele subvariante dominante de Omicron, BA.4 şi BA.5, alături de tulpina originală de coronavirus, a fost deja trimis pentru a fi evaluat de EMA, în timp ce transmiterea boosterului bivalent de la Moderna este iminentă.

EMA îşi va anunţa decizia despre vaccinurile adaptate împotriva variantelor BA.4 şi BA.5 în săptămânile următoare, a declarat joi comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides.

Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) autorizat deja, miercuri, noua versiune de vaccinuri anti-COVID-19 dezvoltate de Pfizer şi Moderna, care ţintesc în mod special subvariantele de Omicron BA.4 şi BA.5.

Efecte secundare uşoare

Ţările din UE folosesc încă aceleaşi vaccinuri împotriva noului coronavirus care au fost aprobate în urmă cu doi ani pentru a fi utilizate împotriva variantei originale a noului coronavirus, reaminteşte AFP.

Ele oferă o anumită protecţie împotriva Omicron şi a subvariantelor sale, care sunt mai puţin periculoase dar mai contagioase în raport cu tulpina originală, însă omenirea aşteaptă acum vaccinuri mai bine ţintite şi mai eficiente, temându-se de un nou val al pandemiei în această iarnă.

Omicron şi subvariantele sale au fost dominante de-a lungul anului 2022, înlocuind rapid variantele precedente Alpha şi Delta.

Subvariantele BA.4 şi BA.5 sunt responsabile pentru un nou val de cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele luni în Europa şi Statele Unite.

Toate variantele de Omicron au tendinţa de a produce o evoluţie mai benignă a bolii, întrucât se instalează mai puţin în plămâni şi mai mult în căile nazale superioare, provocând simptome precum febră, oboseală şi pierderea mirosului.

EMA a precizat că evaluarea sa ce a vizat vaccinurile adaptate de Pfizer şi de Moderna s-a concentrat pe date furnizate de studii în laborator şi teste privind reacţia imunitară împotriva tulpinii originare a noului coronavirus şi împotriva variantei Omicron.

"Efectele secundare observate la vaccinurile adaptate sunt comparabile cu cele observate la vaccinurile originale şi sunt, în general, uşoare şi de scurtă durată", au subliniat reprezentanţii EMA.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri