Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, a declarat, joi, că Guvernul a acceptat, "în principiu", ca personalul din sistemul de sănătate să aibă în acest an o creştere a anvelopei salariale cu 20%, relatează Agerpres.
"În principiu, principala noastră cerere, creştere cu 20% în anul 2024 pentru lucrătorii din sistemul sanitar, a fost acceptată. Vor mai fi întâlniri pe cifre. A fost acceptată o creştere cu 20% pe fondul de salarii de bază. Vor mai fi întâlniri pe ceea ce înseamnă cifre. Nu am terminat întâlnirile la nivelul Guvernului. Am stabilit un calendar. Ne vom întâlni săptămâna viitoare. De principiu, am stabilit şi Guvernul a acceptat că în anul 2024 lucrătorii din sistemul sanitar vor avea o creştere de 20%. (...) Urmează să ne aplecăm pe acest lucru şi să stabilim o creştere judicioasă pentru cei care au nevoie", a afirmat Pope, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.
El a precizat că vor mai avea loc întâlniri atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Guvern în perioada următoare.
Citeste si:
"Am obţinut şi promisiunea de creştere pentru personalul de specialitate din asistenţă socială, fiind de notorietate faptul că noi suntem salarizaţi în aceeaşi anexă a Legii 153. (...) Mai avem o serie de cerinţe. Le vom prezenta pe toate Consiliului Naţional, unde vom stabili întâi, în interiorul organizaţiei noastre. Acolo vom stabili cum vor fi repartizaţi aceşti bani, după care vom veni cu o contrapropunere pentru Guvern", a explicat Iulian Pope.
Potrivit acestuia, Sanitas va continua calendarul acţiunilor de protest cu pichetarea sediului Ministerul Sănătăţii săptămâna viitoare.
"Deocamdată, avem un calendar de acţiuni, ne ţinem de el. Ceea ce înseamnă că pe 1 februarie vom fi la Ministerul Sănătăţii cu pichetul aşa cum este el aprobat de Consiliul Naţional. (...) Tot Consiliul Naţional va trebui să oprească aceste acţiuni de protest dacă va fi cazul. Avem un calendar de întâlnire, avem nişte promisiuni. Nu am plecat cu bani în buzunar de la Guvern", a susţinut prim-vicepreşedintele Sanitas.
Citeste si:
El a menţionat că majorarea salariilor ar urma să se facă etapizat şi să se încheie în luna iunie.
"Această creştere cel mai probabil va fi etapizată şi se va încheia undeva în luna iunie. În traducere, o anvelopă mai mare cu 20% pe salariul de bază înseamnă că acolo este loc de creştere pentru toată lumea. Rămâne ca noi să stabilim care va fi procentul concret pentru fiecare categorie de spital, pentru fiecare categorie profesională. În această anvelopă de 20% încape mărirea cu 20% pe salariu de bază pentru toată lumea. (...) Cel mult în două etape (creşterea). Cel mai probabil în martie prima creştere. Sunt date pe care nu le-am bătut încă în cuie", a completat Iulian Pope.
Preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a afirmat, la rândul său, că până în acest moment s-a câştigat promisiunea că se vor mări salariile cu 20%. "Până în acest moment, nu am bătut palma decât pe o anvelopă. Deci, noi am câştigat promisiunea în momentul de faţă că se vor mări în acest an cu 20% salariile celor din sănătate şi asistenţă socială", a spus Huşanu.
Citeste si:
Ciolacu: Creșterea fondului de salarii în sectorul sanitar va fi de 15%
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis joi, discuţiile au vizat cele două paliere ale revendicărilor comunicate anterior de reprezentanţii Sanitas, şi anume necesarul de posturi în unităţile sanitare şi salarizarea personalului din sistemul de sănătate.
"În urma discuţiilor de astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal şi deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare şi în centrele spitaliceşti judeţene cele mai aglomerate", precizează sursa citată.
De asemenea, această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare şi la care vor fi invitaţi manageri de spitale şi ai centrelor spitaliceşti judeţene, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţi al ministerelor cu atribuţii în această direcţie, mai arată Guvernul.
Citeste si:
"În ceea ce priveşte revendicările salariale, s-a căzut de acord asupra unei creşteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an", mai arată comunicatul transmis de Executiv.
La întâlnire au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu, consilierii de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Carmen Orban şi Minel Ivaşcu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete şi secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului.
Sursa foto: Shutterstock / Blue Planet Studio
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: