În România, din punct de vedere legal, persoanele care au același sex nu se pot căsători, însă două tinere au reușit să găsească o portiță legală prin care să poată să facă acest lucru. Așa se face că evenimentul lor marchează, cumva, prima căsătorie gay din România.

Evie și Georgiana s-au căsătorit legal, la starea civilă din Sectorul 5 din București, în compania prietenilor și familiilor. Acest lucru a fost posibil pentru că Evie este transgender și încă nu și-a schimbat sexul din buletin. Deși Evia a început deja tranziția și arată deja foarte similar cu o femeie, în acte figurează ca un bărbat, acesta fiind și motivul pentru care căsătorie a putut fi posibilă din punct de vedere legal.

Povestea lor de dragoste a început în urmă cu aproximativ un an, când s-au cunoscut pe Tinder.

Citește și: UE ar putea sancționa România pentru că nu a recunoscut căsătoria dintre persoane de același sex

„Ne-am mutat foarte repede împreună, în noiembrie, după o petrecere surpriză pe care am făcut-o pentru Evie. Am închiriat un metrou și am făcut acolo un concert, în metrou, ca să recreem o scenă dintr-un film, de unde și-a luat numele cel nou”, povestește Georgiana pentru stirileprotv.ro.

Retail jobs

România nu acceptă căsătoriile între persoanele de același sex, ceea ce alungă multe cupluri care aparțin minorităților sexuale către țări occidentale, cu orașe prietenoase cu cetățenii gay. De altfel, în primăvara acestui an, Senatul României a adoptat în mod tacit un proiect de lege care îngrădește drepturile și libertățile comunităților LGBTI, depus de șapte parlamentari UDMR. Inițiatorii proiectului legislativ susțin că sunt puse în pericol valorile tradiționale , bazate pe creștinism.

Țările din Europa care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex

  • Olanda (din 2001)
  • Belgia (din 2003)
  • Spania (din 2005)
  • Norvegia și Suedia (din 2009)
  • Portugalia (din 2010)
  • Islanda (din 2010)
  • Danemarca (din 2012)
  • Franța (din 2013)
  • Marea Britanie (din 2014)
  • Luxemburg (din 2015)
  • Irlanda (din 2015)
  • Finlanda (din 2017)
  • Germania (din 2017)
  • Malta (din 2017)
  • Elveția (2022)

Pe măsură ce legislația anti-LGBT din Ungaria a crescut semnificativ discursul homofob în toate țările din regiune Europei Centrale și de Sud-Est, statele vest-europene se declară mult mai primitoare cu aceste comunități mult blamate în societățile ieșite mai recent din comunism.

Citeste si:
O nouă țară europeană permite căsătoria persoanelor de același sex
O nouă țară europeană permite...

Printre orașele din Europa care sunt renumite după eticheta „gay-friendly” (prietenos cu persoanele de același sex) se numără Amsterdam, Barcelona, Madrid, Londra, Lisabona. Vezi aici topul complet al celor mai prietenoase orașe din lume cu persoanele LGBTQI.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F