Senatul a fost informat în sesiunea extraordinară de luni în legătură cu creşterea valorii unui tichet de masă până la 35 lei pe zi, începând cu 1 august 2023, respectiv 40 lei pe zi, începând cu 1 ianuarie 2024, conform proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2023 pentru modificarea art.14 din Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, precum şi stabilirea unor măsuri pentru aplicarea acestor prevederi.

În expunerea de motive se argumentează că alocarea tichetelor de masă din ultimele două semestre (semestrul I al anului 2022 - prezent) nu a înregistrat nicio creştere, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, astfel încât în prezent valoarea unui tichet de masă, care este de 30 de lei, este mică pentru a asigura o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru.

"Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană, iar creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece acest venit este supus impozitării. Astfel, prin prezentul proiect se prevede modificarea art.14 al Legii nr.165/2018, prin stabilirea valorii unui tichet de masă de până la 35 lei/tichet masă/zi, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 lei/tichet masă/zi, începând cu data de 1 ianuarie 2024 (...). Valoarea nominală a tichetului de masă de până la 40 lei/tichet/zi se va aplica şi în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august şi septembrie", precizează iniţiatorul.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri