Opt din zece români (80%) apreciază valoarea unei locuinţe prin valoarea costurilor de întreţinere, în timp ce eficienţa energetică reprezintă un atribut principal al casei ideale pentru 67% dintre cetăţeni, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, transmite Agerpres.

Potrivit datelor centralizate de Reveal Marketing Research, 84% dintre respondenţi consideră că materialele de zidărie utilizate la construcţia locuinţei favorizează menţinerea confortului termic în perioada sezonului rece sau cald, iar peste jumătate (56%) dintre specialiştii în construcţii motivează că aleg să utilizeze BCA în lucrările lor datorită proprietăţilor sale izolante ridicate.

În ceea ce priveşte costurile utilităţilor, nivelul de îngrijorare rămâne extrem de ridicat şi anul acesta pentru 67% dintre români în cazul preţului energiei electrice, respectiv pentru 64% de costurile cu gazul natural.

La nivel general, 39% din totalul celor chestionaţi declară, raportându-se la iarna trecută, că sunt foarte mulţumiţi de valoarea medie a facturii lunare pentru încălzire, cu opt procente mai mult faţă de evaluarea realizată anul trecut.

Cei mai mulţi dintre români consideră că izolaţia pereţilor (87%), geamurile şi acoperişul (87%) şi materialele de zidărie utilizate la construcţie (84%) sunt elementele care favorizează menţinerea căldurii în locuinţă.

De asemenea, şase din zece români sunt de părere că, în mare şi în foarte mare măsură, BCA-ul este un material de zidărie eficient energetic, într-o măsură semnificativ mai mare cei care au construit în ultimii doi ani o casă sau care sunt în proces de construcţie a unei case (69%) şi cei cu vârsta între 25 şi 34 de ani (66%).

Conform specialiştilor, materialele de termoizolare sunt cele care favorizează în cea mai mare măsură menţinerea căldurii iarna şi a răcorii vara (88%), în timp ce materialele de zidărie utilizate la construcţie înregistrează un scor de 78%. Mai mult decât atât, 56% dintre aceştia declară că una dintre principalele motivaţii datorită căreia preferă să construiască cu BCA este buna eficienţă energetică a materialului, pondere ce înregistrează o creştere semnificativă faţă de anul trecut (49%).

Comparativ cu anul 2022, în 2023 se remarcă creşterea dorinţei de a locui într-o casă eficientă energetic pe viitor, procentul fiind în creştere cu 13% (vs. 54%, anul trecut).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 18 - 24 mai 2023 pe un eşantion de 1.228 respondenţi plus 507 persoane care lucrează în domeniul construcţiilor, iar eroarea maximă de eşantionare pentru targetul general este +/-2,7%, la un nivel de încredere de 95%.

Sursa foto: Shutterstock / Jenny Sturm

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri