Dacă acum câteva zeci de ani alegerea modalității de încălzire a locuinței era predeterminată de contextul socio-economic, dar și de posibilitățile financiare ale fiecărei familii, în ultima perioadă, lucrurile s-au schimbat considerabil. Atât pentru că modalitățile de încălzire s-au înmulțit, dar și pentru că majoritatea au devenit mult mai accesibile din punct de vedere financiar.

Tocmai de aceea, astăzi, majoritatea alegerilor nu mai au în prim plan doar criteriul financiar.

Iată, așadar, 3 motive pentru care să-ți cumperi o centrală termică pe gaz în 2023:

1. Centralele termice pe gaz produc căldură cât ai clipi.

Nu este nimic mai neplăcut decât să ai acces la mijloace de încălzire și, atunci când intri în casă după o perioadă de absență, chiar în miez de iarnă, să trebuiască să aștepți până ce locuința ta se încălzește așa cum trebuie. Nu va fi cazul unei astfel de situații dacă optezi pentru o centrală termică pe gaz.

Aceasta nu doar că este eficientă, determinând o încălzire rapidă a spațiului, dar costurile pe care trebuie să le plătești la sfârșit de lună sunt considerabil mai mici decât în cazul unei centrale care funcționează pe bază de energie electrică, spre exemplu.

2. Centralele termice pe gaz sunt rezistente.

Tocmai de aceea, costurile de instalare sunt mult mai ridicate decât în cazul unei centrale electrice. Însă, de-a lungul timpului, aceste costuri se vor amortiza și, astfel, vei beneficia de o calitate crescută atât a materialelor de realizare a produsului, cât și în ceea ce privește funcționarea propriu zisă a centralei.

3. Centralele termice pe gaz sunt la mare căutare și pentru noii cumpărători de locuințe.

Ai în vedere să vinzi locuința în care te afli peste câțiva ani? Poate după ce copilul va termina școala și va fi, vorba aia, pe picioarele lui? Visezi să te muți cu soția într-un spațiu mult mai mare? Visezi la o casă cu curte în care să plantezi câteva roșii, cu iarbă verde pe care să o calci în tălpile goale?

La fel ca tine există oameni care visează la o casă ca a ta. Însă, atunci când cumpără o locuință nouă, majoritatea cumpărătorilor se interesează de prezența centralei termice, iar în cazul în care casa sau apartamentul tău dispune de o centrală termică ce funcționează pe bază de gaz, poți să mai crești puțin prețul proprietății și, cu alte cuvinte, îți poți amortiza cu ușurință cheltuielile pe care le-ai depus în momentul instalării acesteia.

Așadar, oricum ai da-o, chiar și în 2023, centralele care funcționează pe bază de gaz se află la mare căutare și nu vei da greș dacă vei cumpăra una și o vei instala în locuința ta.

Dacă după evenimentele din ultima lună, te întrebi cât de sigure sunt aceste instrumente, trebuie să știi că centralele termice pe gaz necesită revizii constante, tocmai pentru a împiedica eventualele scurgeri de gaz și pentru preîntâmpinarea unor catastrofe.

Mai mult, instalarea centralei trebuie făcută de către specialiști din domeniu, de către oameni competenți, respectând toate legile și procedurile în vigoare la nivel național.

Apropo, atunci când îți achiziționezi un astfel de produs, tocmai pentru că este vorba de unul extrem de important, de care depinde nu doar încălzirea apartamentului sau a casei în care locuiești, ci și întreaga ta viață, este recomandat să cumperi un produs al unui brand cunoscut, dacă este posibil, și să nu optezi pentru cea mai ieftină versiune existentă în gama de produse.

Nu în ultimul rând, înainte de a achiziționa un astfel de instrument de încălzire, asigură-te că alegi unul suficient de puternic, care să poată încălzi locuința ta, indiferent cât de spațioasă este aceasta. Dacă în cazul unei locuințe cu două sau trei camere, nu trebuie să-ți faci griji, dacă locuiești la casă și ai mai mult de 4-5 camere pe care vrei să le încălzești în același timp, asigură-te că alegi un instrument suficient de puternic, care să aibă capacitatea de a încălzi tot acest spațiu de care dispui și de care ai nevoie. Și, mai ales, ai grijă să calculezi bine numărul caloriferelor.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri