Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru şase judeţe, valabilă de duminică după-amiaza până luni dimineaţa, şi o atenţionare Cod galben pentru 10 judeţe, valabilă până luni dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 15:00, până luni, la ora 03:00, în judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi zona de munte a judeţului Hunedoara vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi izolat de peste 70 l/mp, scrie Agerpres

De asemenea, de duminică, ora 13:00, până luni, la ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55 - 70 km/h şi pe alocuri grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25 - 30 l/mp şi izolat de peste 40 - 50 l/mp.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Dolj şi parţial Hunedoara.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri