Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, conform Agerpres.

"Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane", prevede legea.

Conform actului normativ, entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat, casierii, ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii, ghişee, case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

"În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică", mai prevede legea.

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare acestei legi, entităţile publice şi private trebuie să pună în aplicare aceste dispoziţii referitoare la amenajarea locurilor de parcare.

Nerespectarea prevederilor privind acordarea priorităţii pentru femeile gravide şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor fi pedepsite cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei. Încălcarea obligaţiilor de a amenaja, rezerva şi/sau semnaliza locurile de parcare se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.

"Fapta persoanei care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 de lei", mai stipulează actul normativ.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri