Am pășit în anul 2024 cu vești bune pentru angajații din România. Guvernul a decis să acorde trei noi zile libere pentru români, timp în care se vor putea face cu ușurință punți pentru prelungirea minivacanțelor. Iată care sunt concret zilele libere de care se vor bucura românii în 2024, potrivit noului calendar.

Sărbători legale 2024. Ce zile libere vom avea în 2024

În 2024, românii vor avea în total 20 de zile libere, dintre care 13 vor pica în cursul săptămânii, iar 7, spre nefericirea lor, vor fi zile de sâmbătă sau de duminică. Însă angajații vor să știe din timp ce zile libere vor avea într-un an, pentru a ști când să-și planifice minivacanțele sau chiar concediile acolo unde mai multe zile pot fi unite.

Zile libere 2024. Calendarul complet cu Sărbătorile Legale și zilele libere la româniSursa foto: Pexels

Anul 2024 a început cu două noi zile libere pe care decidenții de la Palatul Victoria au deci să le acorde încă de anul trecut. Este vorba despre zilele 6 și 7 ianuarie, în care credincioșii ortodocșo sărbătoresc Boboteaza și, respectiv, Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Din păcate, însă, în 2024 aceste zile au picat în weekend, însă vestea bună este că în 2025, acestea vor pica luni și marți.

Pe lângă acestea, Guvernul a decis ca începând cu 2024, zilele de 2 mai (anul acesta pică joi), 16 august (anul acesta pică vineri) şi 27 decembrie (anul acesta pică vineri) să fie libere.

Zile libere 2024. În ce zile ale săptămânii pică zilele libere de la stat

  • 1 ianuarie – Anul Nou (luni)
  • 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (marți)
  • 6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
  • 7 ianuarie – Sfântul Ion (duminică)
  • 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) (miercuri)
  • 1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
  • 3 mai – Vinerea Mare (vineri)
  • 5 mai – Paștele ortodox (duminică)
  • 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)
  • 1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă)
  • 23 iunie – Rusaliile (duminică)
  • 24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
  • 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)
  • 25 decembrie – Crăciunul (miercuri)
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)

Zile libere în 2024 nu doar pentru bugetari, ci pentru toți angajații din România

Deși de multe ori când spune zile libere de la stat ne gândim doar la bugetari, Codul Muncii spune negru pe alb că acestea trebuie să se acorde tuturor angajaților din România, deci, prin urmare, și celor care lucrează la în instituțiile private private.

(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Art. 142. [compensarea muncii în zilele de sărbătoare]

Codul Muncii

Codul Muncii stipulează că în eventualitatea în care un angajat nu își poate lua ziua liberă de la stat, angajatorul are obligația să îi acorde acestuia o altă zi liberă, în următoarele 30 de zile lucrătoare. Dacă nu se pot asigura zile libere, angajații vor beneficia de un spor la salariu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri