Deși vremea a fost închisă în aceste zile, meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) vin cu vești bune pentru acest sfârșit de săptămână. Soarele își face simțită prezența, ar vremea se încălzește tot mai mult.

Pentru zilele imediat următoare, vremea se ameliorează ca aspect, dar și ca distribuție și intensitate a ploilor. Aversele se vor semnala doar trecător și pe suprafețe mici. Duminică, mai curând se vor semnala ploi în partea de Vest și Nord-Vest a țării, dar și la munte. La scara întregii țări se vor înregistra temperaturi cuprinse între 11-18 grade Celsius, arată datele de la ANM.

Luni vorbim de o vreme calda, chiar deosebit de caldă, în special în Vestul și sudul țării, la amiază urmând a se înregistra maxime cuprinse, în general, între 11 și 19 grade.

Cum va fi vremea în Capitală

În Capitală nu vor fi ploi. Duminică vedem soarele, iar din perspectiva valorilor, acestea se vor situa, duminică, în jurul a 14-15 grade Celsius. Luni, în București, meteorologii se așteaptă chiar și la 19 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru luna martie: Cum va fi vremea în săptămâna 11-18 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Prognoza meteo pentru luna martie: Cum va fi vremea în săptămâna 18-25 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri