Cu ajutorul unor unelte simple introduse recent de companiile din online, milioane de oameni isi incearca mana in cartografie, desenand harti digitale, cu atasamente de text, imagine, sunet si videoclipuri.
In acest proces, oamenii remodeleaza peisajul cartografiei si creeaza impreuna un nou fel de atlas, care va fi mai bogat si mai dezordonat decat oricare altul pana acum, scrie The New York Times.

Totodata, web-ul se va transforma intr-un mediu in care hartile vor juca un rol mai important in cautarea si procesarea informatiei. Exista deja harti ale statiilor de biocombustibil din New England, ale librariilor din Illinois sau ale hidrofosilelor de pe tot cuprinsul lumii. Multe harti identifica evenimente curente, cum ar fi blocarea unei artere de autostrada sau traseul a doua balene intr-un golf.

Prin serviciul de harti online, un simplu utilizator de Internet isi va putea alege o locatie, pentru care va primi o serie de detalii: hoteluri, fantani arteziene, rata criminalitatii sau topul scolilor, conditiile de clima si de mediu, ultimele stiri sau evenimente istorice. O buna parte din toate aceste informatii vor fi plasate de catre alti utilizatori.

Ca sistem de functionare, aceste harti se aseamana cu Wikipedia – enciclopedia online care reflecta cunostintele a milioane de utilizatori. “Ne indreptam spre crearea unei harti extrem de detaliate, la care vor contribui toti locuitorii planetei”, este de parere John V. Hanke, director al Google Earth si Google Maps, consultat de The New York Times. “Rezultatul final va fi o descriere extrem de detaliata a Pamantului”, a adaugat Hanke.

Acest “GeoWeb” cu dezvoltare rapida – dupa cum il numesc oamenii din industrie, este in parte rezultatul razboaielor in cautarea online, duse intre Google, Yahoo, Microsoft si altii. In cursa pentru popularizarea serviciilor cartografice si pentru dominarea unei piete cu potential lucrativ in ceea ce priveste publicitatea, companiile au creat unelte care permit utilizatorilor cu abilitati tehnice minime sa faca ceea ce doar cartografii profesionisti puteau realiza in trecut.

De cativa ani, hartile online ofera indicatii soferilor si ii ajuta pe utilizatorii de Web sa localizeze mici afaceri. Dar revolutia cartografiei online a inceput abia in ultimii doi ani, cand gigantii Internetului le-au permis pentru prima oara programatorilor sa combine hartile cu date din exterior, formand asa-numitele “mash-up”. De atunci, mai mult de 50.000 de programatori au folosit Google Maps pentru a crea, de exemplu, harti ale apartamentelor de inchiriat din San Francisco.

Dar nimic nu se compara cu ce ne pregatesc acum marile companii. In aprilie, Google a lansat un serviciu numit My Maps, care le ofera utilizatorilor posibilitatea de a-si crea propriile harti. De atunci, simpatizantii serviciului au creat mai mult de patru milioane de harti, care localizeaza orice – de la locurile unde poti gasi mancare buna si ieftina in New York, pana la festivalurile de vara din Europa.

Peste un milion de harti au fost create printr-un serviciu al Microsoft numit Collections, in timp ce peste 40.000 de harti au fost desenate cu ajutorul incepatorului in domeniu, Platial. MotionBased, un website detinut de Garmin, le permite utilizatorilor sa incarce date pe care le inregistreaza cu ajutorul unui sitem GPS.

Pe serviciul de photo-sharing detinut de Yahoo, Flickr, utilizatorii au postat mai mult de 25 de milioane de fotografii, care pot fi vizualizate in formatul unei harti sau printr-un sistem tridimensional, ca si Google Earth.

Hartile desenate de aceasta noua generatie de cartografi variaza de la simplu la complex si de la folositor la fantezist. Acuratetea lor, la fel cu cea a majoritatii informatiei postate pe web, nu este o certitudine.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Special »



Setari Cookie-uri