Învie Tradiția, proiectul național de susținere a creatorilor de artă populară și a producătorilor locali, intră pe zona de cadouri corporate, cu o ofertă interesantă. Aceasta conține un mix de produse tradiționale autentice și bunătăți tradiționale.

Proiectul Învie Tradiția a luat naștere din dorința de a susține meșterii populari din România, o zonă care este sub anonimat și care incet încet se stinge.

„La începutul proiectului, când am luat țara la pas pentru a descoperi ultimii creatori de artă populară de pe la noi, am rămas uimiți de bogăția culturală pe care am găsit-o în atelierele acestora. Am schițat apoi o idee de proiect, care să fie sustenabilă și să poată susține această zonă. Așa a luat ființă in magazine online de artizanat, un spațiu expozițional în București și un editorial care documenteaza și promoveaza elementele care țin de acest patrimoniu imaterial. Ulterior s-a adăugat și zona producătorilor locali, care depun multă trudă pentru a scoate la lumină produse de o calitate de excepție, realizate după rețete vechi românești, dar mai ales curate, fără aditivi sau alte lucruri nocive.”

Cu timpul, inițiatorii proiectului și-au dat seama ca zona de cadouri este una în care pot aduce foarte multă valoare și au creat o ofertă unică.

Pachetele cadou corporate Învie Tradiția sunt numeroase, acestea fiind destinate firmelor mici, mijlocii și mari, atât din România, cât și din străinătate. De asemenea, ele pot fi personalizate în funcție de preferințele și particularitatea destinatarului. Cu siguranță, vor fi apreciate vinurile albe dulci Chardonnay „Praf de Stele”, create la o cramă-boutique, Lebăda Neagră. Vița-de-vie a acestei podgorii întrunește condiții pedoclimatice unice în țară. Podgoria Sarica Niculițel, una dintre cele mai vechi podgorii din Dobrogea, se află în imediata vecinătate a părții vestice a rezervației Biosfera Delta Dunării. Viile acestui domeniu se întind pe o suprafață de 30 de hectare, iar soiurile plantate sunt Aligote, Sauvignon Blanc, Merlot și Fetească Neagră. Le puteți găsi pe toate aici: https://www.invietraditia.ro/cadouri-traditionale-romanesti/cosuri-cu-produse-traditionale-romanesti/

Alte pachete cadou conțin și palincă Spiridon de prune. Aceasta este o palincă 100% naturală, originară din Argeș, Spiridon. Fructele sunt culese din livada familiei Mușat, apoi fierte de două ori într-un cazan din cupru pentru a ajunge la o tărie minimă de 50 de grade și un gust autentic. Deseori, mai ales la începutul activității, reprezentanții Spiridon puteau fi întâlniți la târgurile din incinta Muzeului Național al Țăranului Român din București.

Unele dintre cele mai apreciate obiecte tradiționale, care vor uimi prin frumusețea lor sunt cele din ceramică de Kuty și Sitar Baia Mare. Produsele ceramice sunt variate: de la căni, farfurii, căsuțe tradiționale la clopoței pictați manual. Globuri si decorațiuni de Crăciun, lucrate din materiale inedite, cum sunt pielea sau macrameul. Nu lipsesc nici cozonacii tradiționali moldovenești cu nucă. Toate acestea au reușit să creioneze o ofertă unică în această piață.

„Piața cadourilor corporate la momentul de față este inundată de produse de serie, de produse de supermarket. Este adevărat că un cadou are mai mult valoare simbolică, dar la fel de adevărat este si faptul că un cadou face cât o mie de cuvinte. De aceea, la sugestia clienților cu care am lucrat, am definitivat și o ofertă corporate. Este adevărat că nu ne-am gandit de la bun inceput la acestă zonă, in primă fază ne-am adresat consumatorilor individuali. Dar printre aceștia s-au numărat și reprezentați de companii, care au dorit sa lucreze cu noi. Cu proiectele pe care le-am implementat împreună, cu feedback-ul primit și cu multă dedicare, am pus la punct și această zonă, care aduce un mare plus de valoare companiilor și nu numai. În randul clienților cu care am lucrat se numără business-uri mici, agenții de publicitate și PR, companii multinaționale, instituții publice și misiuni diplomatice. Iar în ceea ce privește bugetul, avem o plajă foarte largă, de la cațiva zeci de lei, pana la un prag mai inalt. Tocmai pentru că nu ne-am indepărtat de misiunea noastră de a susține artizanii și producatorii, am decis sa practicam adaosuri comerciale minime, astfel încât sa generăm venituri cat mai multe pentru aceste comunități. Putem spune că proiectul nostrum are o puternică misiune socială.

„Și personalizarea este inedită, companiile având opțiunea de a-și pune amprenta destul de mult pe ambalare, branding și trimitere de mesaje sau scrisori personalizate. Există de asemenea și opțiune de a trimite prin curier pachtele cadou direct angajaților.”

Dacă v-am făcut curioși, vă invităm să le descoperiți produsele și sa ii susțineți. Le-am dat un loc in editorialul nostru pentru că ne-a plăcut spiritul de inițiativă și misiunea îndrăzneață, dar și pentru că e un proiect cu 5 ani de activitate, validat si stabil, care merită susținut.

Sursa foto: invietraditia.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri