Investițiile în renovarea integrală a hotelului Athénée Palace Hilton se vor ridica la 30 de milioane de euro

ANA Hotels, companie controlată de omul de afaceri George Copos, a anunțat finalizarea primei etape a procesului de renovare a Athénée Palace Hilton, respectiv „Aripa nouă” cu cele 132 de camere.

„Este o investiție unică în România și făcută într-un timp record pentru România, adică șase luni. Mi-aduc aminte că de 1 decembrie am început demolările. Practic totul a fost început de la roșu. Am demolat tot ce a fost în camere, am demolat tot ce înseamnă tâmplărie interioară, tâmplărie exterioară, am demolat toată partea de acoperiș și am făcut totul nou” a declarat George Copos, la conferința de presă care a fost organizată cu ocazia finalizării lucrărilor.

Noile camere vor intra în circuit începând cu data de 7 iunie.

Etapa a doua de renovare va demara în toamnă, după festivalul George Enescu, și va dura 9 luni, ocazie cu care, omul de afaceri a anunțat că investiția inițială de 25 de milioane de euro va crește la 30 de milioane de euro.

Camera Twin Hilton Bucuresti

Citeste si:
Povestea unuia dintre cele mai vechi și mai cunoscute hoteluri din...
Cum s-a transformat Athénée...

Proiectul de renovare și modernizare a hotelului-monument istoric Athénée Palace Hilton a fost planificat la o valoare totală de 25 milioane de euro, dar se preconizează că până la finalul proiectului se va ajunge la 30 milioane de euro. Realizarea lui a putut fi posibilă prin parteneriatul de peste 20 de ani dintre compania Ana Hotels și BRD – Groupe Société Générale.

apartament Hilton Bucuresti

Conceptul arhitectural a fost realizat de compania „Alexander James International” din Londra, prin proiectanții Richard Morton și Sarah Brooker. Implementarea efectivă a conceptului a fost realizată de compania românească „Inegal Design”, prin arhitecții Radu Grosu și Mihaela Mircea, iar antreprenor general a fost compania „Bog’Art”.

Citeste si:
George Copos are COVID-19
George Copos are COVID-19

Noua înfățișare a camerelor Athénée Palace Hilton are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complementar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Un accent puternic s-a pus pe calitatea materialelor folosite, iar particularitățile tehnice sunt definite de tehnologii avansate și inovatoare de ultimă generație, pentru ca oaspeții să se bucure de o ședere unică într-o locație de prestigiu având facilități luxoase și totodată moderne.

Baie Hilton Bucuresti

Pentru a afla mai multe detalii despre piața imobiliară și cea a construcțiilor, te așteptăm marți, 8 iunie, la conferința ReConstruct 2021, care se desfășoară online în platforma de evenimente virtuale IC Events. Participarea este gratuită!

Înscrie-te și profită de toate funcționalitățile IC Events:

Citeste si:
Patru destinații de vacanță perfecte pentru pasionații de sporturi...
Patru destinații de vacanță...
  • poți urmări transmiterea în direct a evenimentului în zona de Livestream
  • poți vizita zona expo și standurile virtuale ale partenerilor
  • poți discuta sau adresa întrebări speakerilor în zona de chat public, poți schimba cărți de vizită virtuale pe care le vor primi pe email interlocutorii tai și poți discuta pe chat direct cu alți participanți în zona de Networking.

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri