Un desen atribuit lui Pablo Picasso, cu o valoare de 450.000 de euro, care se afla în valiza unui călător bănuit de ''contrabandă'', a fost confiscat pe aeroportul din Ibiza, în Insulele Baleare, au anunţat autorităţile vamale spaniole citate de Agerpres.
Desenul, denumit ''Trois personnages'' şi datat 1966, a fost descoperit pe 5 iulie în posesia unui călător care venea din Elveţia şi ''care a încercat să-l aducă în Spania fără să-l declare'', au precizat autorităţile vamale într-un comunicat.
Interogat de vameşii spanioli, care au fost avertizaţi de colegii elveţieni cu privire la prezenţa unei ''opere'' transportate în condiţii ''suspecte'', călătorul a dat asigurări că desenul e doar o copie şi a prezentat o factură de 1.500 de franci elveţieni (1.515 euro).
Pe fundul valizei însă, vameşii au descoperit o a doua factură pentru suma de 450.000 de franci (454.000 euro), emisă de o galerie de artă din Zurich, cu referire la desenul ''Trois personnages'', de Pablo Picasso.
Potrivit unei expertize preliminare realizate de specialişti în patrimoniu, este vorba despre ''opera originală'' a pictorului spaniol, iar ''preţul facturat de galerie este conform cu preţul pieţei'', se mai spune în comunicat.
Citeste si:
Acest prim raport va trebui confirmat printr-o ''expertiză mai exhaustivă'', realizată cu ajutorul ''tehnologiilor inovatoare'', au mai spus serviciile vamale
Sursa foto: Ministerul de Interne din Spania
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: