Primarul municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, a declarat că a fost nevoit să anunţe ambasadorii străini şi localităţile înfrăţite că ediţia a 29-a a Festivalului Sighişoara Medievală, care era programată în perioada 28 - 30 iulie, nu se mai organizează, deşi avea bugetul aprobat de la începutul anului.

"Cu regret am anunţat ambasadori, am anunţat primari, am anunţat Institutul Cultural din Lisabona şi pe cei care şi-au manifestat intenţia de a participa la Festivalul Sighişoara Medievală alături de noi. Şi, din punct de vedere diplomatic, nu a fost un lucru fericit. (...) Toate aceste evenimente, inclusiv Festivalul Sighişoara Medievală, le-am introdus pe un calendar al evenimentelor care a stat în dezbatere publică 30 de zile şi cu care am venit de patru ori în faţa Consiliului Local. Urma ca, după aprobarea calendarului, să ne aplecăm asupra fiecărui eveniment, cu tot ce înseamnă organizare şi buget. Toate aceste evenimente le-am bugetat încă din luna februarie. (...) Dacă aceşti consilieri PNL, PSD şi PMP veneau cu o propunere şi o respingeam, puteam să înţeleg această supărare, să spunem aşa, dar nevenind cu propuneri concrete, încercând să analizeze lucruri care le depăşeşte capacitatea profesională, ridică un semn de întrebare. Aceşti consilieri sunt împotriva oraşului, din păcate, sunt distructivi. Nu răpesc doar sighişorenilor aceste evenimente, le răpesc întregii ţări. Festivalul Sighişoara Medievală nu este al meu, dar nici al lor", a afirmat primarul Sighişoarei.

Alături de Festivalul Sighişoara Medievală, pe lista evenimentelor majore care nu se vor mai organiza în această vară, deşi au un buget aprobat, se regăseşte şi Festivalul Armonia Cetăţii, tot din cauza neaprobării calendarului evenimentelor.

"Unii dintre aceşti consilieri locali, din punctul meu de vedere, nu au nicio scuză pentru că nu au votat evenimentele oraşului. Ei se ascund în spatele unor scuze puerile, cum că doreau să ştie ce se întâmplă cu aceşti bani cu care urmau să se organizeze evenimentele. Se ştia din start ce buget au aceste manifestări. Faptul că nu au votat acest calendar al evenimentelor înseamnă că au spus clar un NU evenimentelor culturale din Sighişoara. Mai mult, ce m-a surprins neplăcut este că, la un moment dat, au apărut discuţii inclusiv pe acest calendar să scurtăm şi Ziua Eroilor şi Ziua Drapelului, inclusiv manifestările de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României. Sper să putem salva măcar Festivalul de Film din septembrie şi să organizăm Ziua Naţională, la 1 decembrie. Cred că aceşti consilieri locali nu mai au o bătălie politică cu mine, se războiesc cu tot oraşul. Practic se răzbună pe tot ceea ce mai stă în picioare în Sighişoara, ceea ce nu este în regulă, pentru că fac un exces de putere", consideră primarul Sîrbu.

Potrivit stenogramelor ultimelor două şedinţe ale Consiliului Local Sighişoara, proiectul de hotărâre privind calendarul evenimentelor pe anul 2023 a fost respins, în şedinţa ordinară din 26 mai, cu un vot "împotrivă" şi 8 "abţineri" ale consilierilor PNL, PSD şi PMP, întrunind doar 7 voturi "pentru" din partea consilierilor locali ai UIPS şi UDMR, iar la următoarea şedinţă aceeaşi majoritate a respins includerea calendarului evenimentelor pe ordinea de zi.

În cei 31 de ani de existenţă, Festivalul Sighişoara Medievală a avut încă două întreruperi, una cauzată de pandemia de COVID-19, în anul 2020, şi una în 2016 cauzată de disputele şi bâlbâielile din administraţia publică sighişoreană, când ediţia a 24-a nu s-a mai organizat. După întreruperea din anul 2016, Festivalul Sighişoara Medievală, care căpătase deja o faimă internaţională, candida la Cartea Recordurilor cu anumite acţiuni şi atrăgea cu mult peste 30.000 de turişti, a intrat într-un declin vizibil, nereuşind să îşi mai recâştige faima pe care o avea până la acel moment.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri